€ 4.7204
£ 5.2539
$ 4.2231

Mai multe ştiri online:

Mărturisirile unui erou al României: "Mi-am pus pistolul la tâmplă când am crezut că voi ajunge prizonier!"

Ştire online publicată Sâmbătă, 22 Noiembrie 2014. Autor: Florentina BOZÎNTAN - DUMITROV
A luptat în Al Doilea Război Mondial, din prima clipă până în ultima și a avut sute de misiuni la manșa avionului de bombardament, atât pe frontul de est, cât și pe cel din vest. A luptat pentru reîntregirea țării, mărturisește, astăzi, la 93 de ani, aviatorul constănțean Gheorghe Constantin - erou al României!

Astăzi, la puțin peste 93 de ani, generalul maior aviator (r) Gheorghe Constantin veghează, din poziția sa în fruntea Asociației Veteranilor de Război Constanța, ca foștii săi colegi și soțiile acestora să aibă bătrâneți liniștite. A fost martorul unora dintre cele mai cumplite clipe prin care a trecut țara noastră și a pus umărul și mintea la reconstrucția acestei părți a țării, Constanța, pe care o numește „acasă”! Își aduce aminte de parcă a fost ieri de luptele grele pe care le-a dus în Al Doilea Război Mondial, la manșa unui aviator de bombardamente. Avea doar 20 de ani, era cel mai tânăr pilot din Grupul de Bombardament VI și a reușit să-l impresioneze inclusiv pe mareșalul Ion Antonescu.

Îndârjit de mic să ajungă pilot de avioane

„Eu am fost fecior de țăran. M-am născut în comuna Seimenii Mici, județul Constanța și am făcut școala primară în localitate, iar liceul la Cernavodă și Constanța. Îmi doream foarte mult să devin pilot de aviație. Încă de mic, de fiecare dată când auzeam un avion, chiar și dacă eram la masă, mă ridicam, cu lingura în mână și ieșeam să văd avionul. Îl urmăream atât cât puteam. Atât de mult mi-a plăcut aviația! Așa că, în 1938, în decembrie, m-am înscris la Școala civilă de Pilotaj Alfa din București, unde am urmat cursurile teoretice, până în aprilie 1939, când am dat examen. Eram o sută de locuri, iar la concurs au fost aproximativ 1.700 de concurenți. S-au dat două examene, în primul au trecut 36 de concurenți, iar în al doilea s-a completat până la 101, nu 100. Eu am fost pe locul al nouălea, în primul examen. Deși plecat de la țară, din comuna Seimenii Mici, educat așa cum s-a putut, de părinți, de bătrânii din comună! În 1939, în luna septembrie, am devenit pilot internațional de turism. Dar tot în același an a început Al Doilea Război Mondial, germanii au atacat Polonia. După felul cum se dezvolta situația, România a înțeles că, inevitabil, va intra în luptă. Așa că avea nevoie de Aviația Militară, dar aceasta avea un deficit de aproximativ o mie de piloți. Așa că au venit la școlile civile de pilotaj, au luat toți piloții brevetați și ne-au băgat în examen la Pipera, București, pentru a intra în Aviația Militară. Am dat examen, am reușit și am intrat în Școala Militară din Pilotaj, la Tecuci, pe care am absolvit-o pe 10 mai 1941", își amintește veteranul de război.

În luptă cu avioanele rusești

După aproximativ o lună, a plecat pe frontul de est, unde a executat misiuni până spre Stalingrad, la manșa unui avion de bombardamente. „Pe 24 august 1941 eram cu unitatea la Ialoveni, în Basarabia și făceam misiuni în jurul Chișinăului, pentru ocuparea Odesei. Era încă noapte când am plecat în prima misiune, la ora 3, pentru a bombarda Dalnicul, lângă Odesa. Ne-am întors, apoi am plecat, la ora 5 și jumătate, din nou în misiune. Eu eram comandant de unitate de aviație, eram primul, după mine veneau formațiile de aviație. Ei bine, în această misiune am fost atacați de nouă avioane de vânătoare rusești. Eu conduceam o formație de bombardament de trei avioane. Observatorul pe care-l aveam (n.r. în avion se aflau un echipaj format din pilot, observator și mitralior), un căpitan, Ionescu îl chema mi-a strigat: «Domn pilot, ne atacă Vânătoarea!». Am redus motoarele și am strâns celelalte avioane lângă al meu, pentru a forma o unitate de foc mai puternică. Avionul coechipier din stânga a fost lovit și a explodat, și s-a izbit de pământ, sub privirile noastre. Avionul din dreapta a fost și el lovit. Un proiectil de artilerie incendiar a trecut prin manșa de rezervă, prin parașută și a pătruns pilotului, în spate. Și avionul nostru a fost lovit”, ne-a povestit generalul despre evenimentul care i-a adus prima distincție din viața sa.

„De trei ori mi-am pus pistolul la tâmplă!”

„În lupta care s-a dat, eu am doborât patru din cele nouă avioane de vânătoare. Dar și avionul nostru a fost lovit, la un motor, așa că am fost nevoit să aterizez forțat, între localitățile Razdelnaya și Pavlovca, într-o vale adâncă. Observatorul a sărit din avion, când acesta a intrat în contact cu pământul. Trebuie să spun că observatorul avea un păr negru ca smoala, dar a albit instant în timpul luptei! Mitraliorul fusese rănit grav, așa că l-am scos din avion și l-am cărat în spate la o distanță de vreo 20 de metri de avion. Țipa, plângea, că-l dureau îngrozitor picioarele. Era sânge peste tot, am încercat, l-am legat cu fașe, dar degeaba. L-am acoperit cu iarbă și a murit între timp. Eu m-am dus la vreo 20 - 30 de metri, era un șanț străjuit de gărdurariță, am scos pistolul, să mă împușc! De trei ori l-am pus la tâmplă! Ni se spunea că piloților care sunt prinși li se taie limba, nasul, urechile, le sunt scoși ochii. Așa că mi-am zis că decât să mor în astfel de chinuri, mai bine mor cu demnitate. În timp ce eram în șanț, am auzit venind o motocicletă cu ataș. Erau cinci militari, uniformele le erau murdare de pământ, am zis că sunt rușii care văzuseră avionul prăbușindu-se. Abia când i-am auzit vorbind, am realizat că erau români. Erau de la un post înaintat de-al infanteriei noastre, au văzut avionul cu tricolorul cum a aterizat forțat și au venit spre mine. Ei m-au ajutat să mă depanez, pentru a putea să decolez”, a continuat gen. mr. (r) Gheorghe Constantin.

Decorat de mareșalul Antonescu

„La ora 13,45 am decolat. După ce am urcat mortul în avion și l-am găsit și pe observator, căzut după o glugă de paie. La ora 14 și vreo 45 de minute am aterizat pe aerodrom la Ialoveni. Fusesem dat deja mort, dispărut în misiune, așa că atunci când am aterizat, s-au strâns militarii, piloții, să ne vadă. Când dădeam mortul jos din avion, au apărut patru mașini mici. Era mareșalul Antonescu, ce era în drum spre Chișinău și venea să vadă piloții. Ne-am aliniat; comandantul Grupului de Bombardamente VI, generalul Ionescu, ne-a prezentat, iar mareșalul l-a întrebat de mine, de ce sunt atât de galben. Iar comandantul i-a povestit că abia m-am întors de pe front și prin ce am trecut. Mareșalul Antonescu a venit lângă mine. Avea cizme roșii și cravașa cu care lovea cizmele. Cu mâna dreaptă m-a luat după gât și a început să mă întrebe de unde sunt, unde am făcut studiile, ce sunt părinții mei. Eu i-am răspuns, iar comandantul i-a spus că sunt cel mai tânăr pilot din grup, dar și cel mai bun! Atunci a făcut semn cuiva din apropiații lui, care a mers la mașină și a adus o decorațiune: Steaua României cu panglică de Virtutea Militară, pe care mareșalul mi-a pus-o în piept. Când a plecat, a început să plângă. Îi simt și acum lacrimile fierbinți pe obraz. Ne-a strâns în brațe, ne-a sărutat și ne-a spus: «Este greu copiii mei, va fi și mai greu, dar cu orice sacrificiu trebuie să ne readucem țara în granițele ei!»”, a mai povestit veteranul de război.

Erou al națiunii române

Așa a început războiul pentru tânărul de atunci Gheorghe Constantin. A luptat întreg războiul, efectuând sute de misiuni. A urmat o frumoasă carieră, atât în Aviația Militară - contribuind la reînființarea Hidroaviației din Constanța, dar și în cea Civilă, fiind directorul Aeroportului Palas, cât și cel sub a cărui conducere a fost construit și a funcționat, în primii ani, Aeroportul Mihail Kogălniceanu (1960 - 1966).

Astăzi, gen. mr. (r) Gheorghe Constantin este cetățean de onoare al locurilor natale, cetățean de onoare al municipiului Constanța și a fost declarat erou al României. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.9848 secunde