Mărturii incredibile ale polițiștilor. "Sunt cazuri care se mușamalizează!"

28636
8
Mărturii incredibile ale polițiștilor.
Incidentul petrecut în noaptea de duminică spre luni, în urma căruia un polițist a fost bătut de mai multe ori de către un individ, în timpul misiunii, readuce în prim-plan probleme grave cu care se confruntă agenții. Unul dintre oamenii legii  a vorbit ziarului "Cuget Liber" despre problemele sistemului, atât de cunoscute la nivel central, în marile birouri ale Ministerului Afacerilor Interne. 


În noaptea de duminică spre luni, turiștii unui hotel din Eforie Nord au chemat Poliția, întrucât, la terasa Onyx, muzica era dată mult prea tare. La ora 03.30, la fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliție mixte. După discuțiile cu patronul terasei, în vederea gălăgiei provocate, 20 de persoane au sărit să-i bată pe cei șase polițiști și jandarmi. În timp ce îl încătușa pe unul dintre bărbații recalcitranți, un agent a fost lovit din spate de către un alt individ, iar în urma loviturii, s-a ales cu arcada spartă. Agresorul a fost urmărit de oamenii legii până pe plajă, acolo unde alte persoane au început să arunce cu pietre în mașinile de poliție. 


Unul dintre agenți a scos arma din dotare și a încărcat, somându-i pe agresori, care au fugit. Polițistul nu a folosit armamentul, pentru că era întuneric și foarte mulți oameni se aflau în zonă. 


Patru indivizi au fost conduși la sediul Poliției Eforie, acolo unde cel care a lovit polițistul pe terasă, Dănuț Maican, de 34 de ani, l-a lovit din nou pe același agent cu piciorul în cap. Cazul a fost preluat de un procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, iar bărbatul acuzat de ultraj a fost arestat pentru 30 de zile, agresorul fiind încarcerat în arestul IPJ. 


"Mă bucur să văd că, de această dată, s-a luat decizia arestării preventive. Astfel de cazuri se mușamalizau, pentru că șefii noștri nu vor să se audă de așa ceva. În loc să apere polițistul, apără mai mult imaginea instituției. Fals! Am auzit de mai multe incidente asemănătoare, care au fost trecute cu vederea printr-un raport, fără prea mare tam-tam. Nu se vrea să se audă în spațiul public despre ultragierea polițistului, este o cutumă mai veche. Noi ascundem totul, nu știu din ce motive, iar societatea civilă nu mai are încredere în instituții, dar nici nu facem nimic să schim-băm ceva", a declarat, pentru "Cuget Liber", Daniel Avasilcăi, președintele Sindicatului Agenților de Poliție Constanța. 


Le e frică să folosească pistolul 


Polițiștii se tem să folosească armele din dotare, din pricina legilor încurcate și a urmărilor pe care le-ar putea avea o astfel de acțiune. Astfel, agenții preferă să își pună viața în pericol, decât să folosească pistolul, atunci când situația o impune. Mai mult decât atât, oamenii legii spun că, în cazul în care se folosește arma din dotare, în România, situația ia o turnură nefavorabilă polițiștilor. 


"Legislația noastră este atât de încurcată, încât nu protejează deloc polițistul. Dacă am avea o legislație clară, nu s-ar ajunge până aici. Vedeți cum se întâmplă în alte țări. Au fost atâtea cazuri cu polițiști trimiși în judecată pentru purtare abuzivă, încât îți este teamă să și folosești forța fizică, pentru că nimeni nu te mai prote-jează și rămâi singur. Ajungi, din apărător al legii, să fii o victimă", a mai adăugat Daniel Avasilcăi. 


Comentează știrea

ava silcai
10 august 2016
e un mare bou

Nuvse musamalizeaza deloc astfel de cazuri. Dimpotrivă. Cutumele de care vorbeste onorabilul sunt demult dispărute. Interviurile cu acest personaj afectează imaginea institutiei, dar presa il asculta. Foarte bine. Sa.l sunati pe avasilcai daca aveti vreodată probleme. Stie si karate.

Seriful Callie din EST
10 august 2016
Sindicalsitii Toby&Peck

Domnule Daniel Avasilcăi ati declarat :"Astfel de cazuri se mușamalizau, pentru că șefii noștri nu vor să se audă de așa ceva".Unu, acei sefi au nume si prenume si vrem sa le faceti publice si doi ati anuntat internele despre aceste cazuri grave? Domnule Avasilcăi,daca se stia despre aceste aceste abuzuri si musamalizari, de ce n-ați tras semnalul de alarma de la inceput?Sunteti precum amicul Coarna,sindicalistul de TV,care in loc sa faca ceva ptr oamenii care-l platesc regeste( venitul total ca sindicalist in jur de 8000 RON- sursa Catavencii-12.02.2014),face politica si rating la Gadea TV) Domnule Avasilcăi,oamenii care va platesc regeste( ati vazut cat este venitul lui Coarna,parca ar fi salariu de general cu 4 stele) , sa va faceti treaba mai cu talent si sa fiți mai incisivi.

tepes
10 august 2016
faceti curatenie in politie

Se stie cine este expert in musamalizari RAPOTAN un individ libidinos bara-bara cu toti interlopii pe care ii spagueste nonstop.Aveti curajul si spuneti ce stiti ,pentru ca altfel nu vom scapa niciodata de aceste fosile

Ma gandeam si eu
10 august 2016
Eterna și fascinanta Românie

In fiecare zi avem cate o surpriza.In Romania nu ne plictisim niciodata.Dupa ce am descoperit apa calda si painea feliata,romanul continua sa faca noi si noi descoperiri.Noi am descoperit iluminatul public,Stalpul Art Nouveau,bulevardul asfaltat,incalzirea centralizata,asociatia de proprietari si primarul care nu face treaba.Daca un primar care nu face treaba este aplaudat,omagiat si reales,va inchipuiti ce s-ar intampla daca din intamplare descoperim un primar care isi face datoria de primar ? Nici nu pot sa-mi imaginez.Ar fi dumnezeul nostru pe pamant.Uite ca tot noi l-am descoperit pe politistul care incaseaza pumni de la borfas.Nu stim ce sa facem in acest caz,pentru ca nicaieri in lume nu exista politisti.Daca nu exista politisti inseamna ca nu exista nici legislatie in domeniu, ca sa avem de unde sa ne inspiram.Asa ca beleaua asta ramane pe umarul nostru,trebuie sa descoperim noi legi.Nu vi se pare ca Romania este singura tara din lume care are doua Justitii ? Cand un sef de partid care are o condamnareface face legea in Parlament,cand un primar cu condamnare este ales din nou primar,inseamna ca exista doua Romanii.Atunci ce pretentii sa mai aveti de la un grup de "turisti" care au luat la bataie un om al legii ? Avem o explicatie.Conflictul dintre turistii caftangii si politistii din Eforie este in realitate un conflict intre cele doua Romanii,intre cele doua Justitii romanesti.Acum,nu stim sigur ce justitie facea politistul si din care parte a Romaniei au venit "turistii" caftangii.Asa ca e bine sa fim putin mai indulgenti cu borfasii.Sa ne iubim aproapele nostru.

Simion
10 august 2016
Romanilor le place debandada

Daca romanii ar dori o politie puternica si eficienta,ar cere asta. Romanii prefera sa ,,se descurce'',pentru ca mai stii,poate calci pe bec si daca politia e ca in vest,nasol...... Pana nu se ajunge la dezastrul complet,pana din romani nu or sa ramana decat cativa si aceia prabusiti,nu se va misca nimic. Deocamdata nelegiuirea conduce Romania si asta este evident,oriude te uiti.

Tibi
10 august 2016
Ultraj

Pedepse aspre pentru ultraj,ai pus mana pe politist,5 ani inchisoare,ai lovit politistul 15 ani inchisoare,legile in Romania sunt de ....!!!

m
10 august 2016
mm

Asa va trebuie,si sa mai luati.Cand trebuia sa va faceti treaba pentru care sunteti platiti ati preferat sa luati spaga sa va rotunjiti veniturile.Acum se strange latul si vreti sa va reveniti dar este prea tarziu.Cereti protectie de la mafiotii si tiganii pe care ia-ti protejati pana acum.Cetatenii onesti nu vor sa mai auda de voi si culmea doar cu ei ati fi castigat respect.Ati semanat vant culegeti furtuna si mai aveti de tras mult de tot pana va veti recastiga respectul.Asta daca se vrea!!

mircea m
10 august 2016
dosare clasate

daca ai bani, legea iti apartine; exista procurori la care codul penal sta in buzunar // unii Notari lucreaza cu casa de Sanatate astfel ca sunt apti sa dea trimiteri la orice ramura medicala !!

Răspuns la: Ultraj
Adăugat de : Tibi, 10 august 2016
Pedepse aspre pentru ultraj,ai pus mana pe politist,5 ani inchisoare,ai lovit politistul 15 ani inchisoare,legile in Romania sunt de ....!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3836 secunde