Mai multe ştiri online:

Marș aniversar la 80 de ani de serviciu a Navei-Școală „Mircea“

Ştire online publicată Sâmbătă, 04 Mai 2019. Autor: Madlena CĂLUGĂREANU
Cel mai longeviv ambasador al României pe mările și oceanele lumii, Nava-Școală „Mircea”, va pleca, duminică, 5 mai, în tradiționalul marș internațional de instrucție. Velierul, simbol al învățământului românesc de marină, va împlini în luna mai 80 de ani de când a intrat în serviciul Marinei Militare Române. Spre a marca acest moment istoric, nava va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construită, iar la întoarcerea în portul Constanța va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii.


Echipajul navei va fi format din 179 de membri, dintre care 57 de studenți de anul II ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, 32 de elevi din anul I de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu”, cărora li se alătură și 14 cadeți străini de la academiile navale din Albania, Bulgaria, China, Franța, Polonia, Portugalia, Turcia și Ucraina.


Pe parcursul celor trei luni de marș, Nava-Școală „Mircea” va traversa Marea Neagră, Marea Marmara, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic și Marea Nordului, cu escale în porturile Siracusa, Barcelona, Almeria, Cadiz, Brest, Rouen, Haga, Hamburg, Southampton, Lisabona, Valleta și Istanbul. Velierul va acosta în portul Almeria, în perioada 25 și 26 mai, pentru ca membrii echipajului să își poată exercita dreptul la vot, în contextul alegerilor pentru Parlamentul European.


Nava-Școală „Mircea” se va întoarce acasă miercuri, 7 august, după trei luni de pregătire a viitorilor marinari militari români și străini.




Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.5891 secunde