Marfă de aproape 150.000 euro, confiscată de vameșii constănțeni

Miercuri, 24 Octombrie 2012, 11:36
195
Inspectorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud au reținut, ieri, mărfuri susceptibil a fi contrafăcute, în valoare de aproximativ 143.000 euro.

Vameșii au controlat, în baza analizei de risc, mai multe containere sosite din China și având ca destinație cinci societăți comerciale cu sediul în Clinceni, jud. Ilfov și Cristuru Secuiesc, jud. Harghita.Containerele conțineau jucării inscripționate Disney, Transformers, Winnie the Pooh, Yo-Yo, adeziv lichid Picătura, seturi bentițe Hello Kitty, ceasuri de mână și abțibilduri Disney, precum și articole de papetărie inscripționate Disney și Smurf, toate aceste articole fiind susceptibil a fi contrafăcute.

Dacă ar fi fost comercializate pe piață la prețul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 143.000 Euro.

Conform prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1383/2003 și a Legii nr. 344/2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, bunurile contrafăcute au fost reținute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3035 secunde