MARE-I GRĂDINA lui DUMNEZEU! PĂCATELE "bobocilor" din POLIȚIE

1901
6
MARE-I GRĂDINA lui DUMNEZEU! PĂCATELE
Mănâncă pâine cu ceai, pentru că nu știu să aprindă un aragaz și preferă să arunce ciorapii purtați, decât să învețe să-i spele. Nu este vorba despre niște miliardari pe care-i dau banii afară din casă, ci despre polițiști din noua generație, repartizați în satele din județul Constanța.


Spre deosebire de alte județe, în satele din Constanța sunt suficienți polițiști. O spun șefii de la inspectorat, o confirmă și sindicaliștii din Poliție. E drept, sunt localități unde sunt doar câte trei polițiști la post, dar au fost încheiate parteneriate cu firme de pază sau cu polițiștii locali. Și, de un real ajutor au fost repartizările de anul trecut, de polițiști tineri, recent absolvenți ai școlilor specializate. Asta până când tinerii agenți de poliție au ajuns la noile posturi și au realizat ce înseamnă viața la țară. Iar pentru o parte din ei, s-a dovedit prea grea… 


A crezut că va merge la plajă! 


Inspectorul George Caraivan este șeful Biroului Teritorial Constanța al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), dar și șeful Secției 9 Poliție Rurală Topraisar, coordonând activitatea de la posturile de poliție din Cerchezu, Dumbrăveni, Independența, Chirnogeni, Comana, Topraisar, Mereni, Bărăganu și Amzacea. O zonă care până nu demult ridica probleme din punct de vedere al infracționalității, cu oameni săraci, cu numeroase furturi de animale și fier vechi. 


Aici au fost repartizați tineri agenți de poliție din Craiova, Gorj, Timișoara, Satu Mare, dar pentru o parte dintre ei, fie depărtarea de casă, fie lipsurile vieții de la țară și-au spus cuvântul, așa că au depus deja hârtiile să fie transferați mai aproape de localitățile de domiciliu. 


"Unul dintre agenții de poliție «boboci» mi-a spus că a crezut că dacă vine la Constanța, va fi repartizat pe litoral și va merge la plajă, căci el asta își dorea, nu să fie polițist la Cerchezu! Altul, când l-am întrebat cum se descurcă unde și-a găsit chirie, mi-a spus că seara mănâncă pâine cu ceai cu Fervex, căci nici ouă nu știe să-și prăjească. A încercat, dar a umplut pereții cu ulei și s-a lăsat păgubaș. Aceasta este noua generație. Să mai spun că unul dintre ei mi-a spus că preferă să arunce ciorapii și lenjeria intimă la gunoi, după ce le poartă, pentru că nu știe să le spele? Mai avem un polițist care s-a îmbolnăvit de pancreatită și a trebuit să demisioneze, altul care a plecat spunând că dă la Universitatea Maritimă Constanța, pentru a se face marinar, iar acum este agent de pază", ne-a mărturisit insp. Caraivan. 


Și-au cerut transferul mai aproape de casă 


Dacă vor învăța sau nu să se gospodărească, în noile posturi, aflate mai aproape de casă, rămâne de văzut. Cert este că o parte dintre "boboci" au depus deja solicitări să fie mutați. "Doi s-au transferat, în Argeș și Timișoara, aproape de casă. Alții, din Gorj și Satu Mare, vor și ei să plece acasă. Asta se întâmplă când sunt repartizați din alte județe, aflate la o depărtare atât de mare. Sunt copii de la oraș, nu sunt obișnuiți cu vicisitudinile vieții la țară, unii sunt copii de bani gata și bineînțeles că se cer acasă", a continuat polițistul. 


Tânăr polițist apreciat 


Se impune să subliniez, însă, că nu toți polițiștii tineri sunt așa. De exemplu, agentul principal Robert Sîrbu, unul dintre tinerii oameni ai legii, ieșiți de pe băncile școlii în urmă cu trei ani, s-a remarcat în județul Constanța pentru inițiativa de care a dat dovadă, preferând să renunțe la confortul mașinii pentru a patrula pe câmpurile din jurul Bărăganului călare. Totodată, el a salvat viața unui hoț care a fost prins sub un mal de pământ în timp ce fura o conductă din sistemul de irigații. 


Sfat de la un veteran al Poliției Constanța 


Agentul șef principal Paraschiv Datcu, fostul șef al Poliției Tuzla, ieșit la pensie în urmă cu o lună, nu demult, sfătuia noua generație de polițiști prin intermediul "Cuget Liber": "Oamenii au tendința să fie mai atenți la ceea ce face un polițist și să-i taxeze orice greșeală. De aceea, contează foarte mult modul cum îți faci meseria, dar și cum te comporți în afara orelor de muncă!"


Comentează știrea

Toba Petre
8 aprilie 2013
Caraivan lasaneeeee

Caraivane ... cauti motive sa justifici de ce iti pleaca oamenii din subordine . Ai un comportamet urat cu ei , esti in conflict de interese in calitatea ta de lider SNPPC si in acelasi timp sef sectie rurala ( peste membrii altor sindicate ) . Nu te mai da mare cu relatiile tale in conducerea IPJ . Si nu mai spune poante de 2 lei dimineata la sedinte specific tiganesti , pt ca nu e nimeni obligat sa te suporte ... Statie pe care o tii in mana e pt probleme operative , nu sa te auzim pe tine zicand glume pe care de obicei le spun cocalarii sau TAURII . Cauta-te pela Fridman si va fi mai bine pt tine , iar subordonatii nu-si vor mai arunca lenjeria intima si vor sti sa faca si omleta .

Petre I.
8 aprilie 2013
Politia rurala

In satele enumerate se fura de se rupe. Extraordinarii politisti n-au rezolvat nimic. De rahatii cu ochi de politzai rurali te rogi sa-ti inregistreze plangerea, ca ti s-au furat animalele din curte. Oamenii de la sate stiu ca nici nu merita sa te mai duci la politie, pt ca tot nu rezolva nimic.

lasa-neeeee
8 aprilie 2013
CARAIVANEEEE

Esti ca toti liderii de sindicaca.. nu sunteti unealta sefilor? sunteti manipulabili pt ca faceti multe pt sefi dar de rotatia cadrelor s-a auzit? Produsele si serviciile mai au si un final asa ca sefii tai caracivane s-ar putea sa fie pe ultima suta si habar n-au ce li se pregateste clanului de 5!???sic! to faci parte din cei 5!!DUI...lasa dracu bancurile alea si ai grija de statia aia doar sa identifici probleme de serviciu nu prostiile tale plictisite si expirate!

omu'
8 aprilie 2013
CACARAIVAN

CACARAIVAN E UN SUPER POLITAI, UN OFITER DE EXCEPTIE CARE A PRINS F. MULTI INFRACTORI SI CARE LA SPRIT SI MANELE NU ARE CONTRACANDIDAT ?!?!?!

cacaravan
8 aprilie 2013
mars

iti facem noi cadou o statie la care sa spui bancuri seci , de care numai tu razi si coloratii tai . Mars ... TAUREEE . Ce mai radea Burlacu de tine cat de agramat esti . Esti ridicol cacaravaneeee

misandra
8 aprilie 2013
nu stiu daca acel caraivan e un mincinos cum il faceti

ceea ce stu e ca partial are dreptate;multi baieti si barbatu tineridin ROMANIA -desi te ai astepta sa aiba alte mentalitati ca ale bunicilor si strabunicilor lor-inca au mentaltati patriarhale si primitive ,nu stiu si nu vor i sa faca de mancare (nici macar ceva minim) si sa si spele nimic- nici cele elementare-mentalitati invatate uneori de la insesi mamele lor idioate, care car e le-au facut detoate fara sa ii invete nimic ca lasa poate vor gasi o nevasta sa le faca treaba in casa;)))

Articole pe aceeași temă

Luni, 08 Aprilie 2013
Stire din Eveniment : Hoață de gablonțuri la 15 ani
Luni, 01 Aprilie 2013
Stire din Eveniment : S-a răsturnat cu mopedul
Pagina a fost generata in 0.3899 secunde