Manifestări cu ocazia Zilei Naționale a României

Joi, 29 Noiembrie 2012, 12:30
202
În  cinstea  Zilei  Naționale a României, Forțele  Navale Române  organizează  activități  premergătoare acestei sărbători.Astfel, în perioada 19 noiembrie - 3 decembrie are loc expoziție de carte "Marea Unire - 1 Decembrie 1918" și un colaj de articole din presa militară, la Cercul Militar Constanța și o expoziție de carte "Marea Unire -1 Decembrie 1918", la Comandamentul Flotei.

Astăzi, 29 noiembrie, la ora 14.30, va avea loc o expoziție de carte dedicată Marii Uniri, Academia Navală "Mircea cel Bătrân" Muzeu, precum și o expoziție permanentă "Marina Militară Română în cadrul Războiului pentru Reîntregirea Națională", care va avea loc la Muzeul Marinei Române. Tot astăzi, dar începând cu ora 13 are loc și simpozionul dedicat Zilei Naționale a României, Cercul Militar Tulcea.

Ziua Națională a României va fi sărbătorită prin ceremonii militare și religioase în toate garnizoanele de marină sâmbătă, 1 decembrie, începând cu ora 10. Cu acest prilej, vor fi depuse coroane de flori la monumentele Eroilor din Constanța, Mangalia, Tulcea și Babadag, după următorul program:

- în garnizoana Constanța, ora 10 - ceremonial militar și religios cu depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Români Căzuți în Primul Război Mondial, Cimitirul Central Constanța;- în garnizoana Mangalia, ora 12 - ceremonial militar și religios cu depuneri de coroane de flori la Complexul monumental din Piața Republicii;- în garnizoana Tulcea, ora 10 - ceremonial militar și religios cu depuneri de coroane de flori în Piața Tricolorului; - în garnizoana Babadag, ora 10 - ceremonial militar și religios cu depuneri de coroane de flori și Paradă militară la Monumentul Eroilor 1916-1918.

De asemenea, Forțele Navale participă la Parada Militară organizată la Arcul de Triumf, din București, cu aproximativ 200 de militari marinari și cu tehnică navală. Pe data de 1 Decembrie, toate navele militare vor arbora Marele Pavoaz.La festivități au fost invitate oficialități ale administrațiilor locale, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și ai Forțelor Navale, comandanți de mari unități și unități, membrii ai asociațiilor și ligilor de marină, cadre militare în rezervă și retragere.

Pagina a fost generata in 0.2938 secunde