Mamă și fiică, în slujba armelor, la Constanța. „Ne-am susținut una pe cealaltă și am reușit!”

Luni, 02 Noiembrie 2020
1263
Fruntaș Carla Toma, de la Centrul Zonal de Selecție și Orientare Constanța, și fiica ei, Alina Toma, în prezent la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale, au ales cariera militară, impulsionându-se și susținându-se una pe cealaltă. „Acum înțeleg de ce se vorbește mereu despre «marea familie» din Armată”, mărturisește fiica.

Constănțeanca Carla Toma avea 35 de ani când, cu curaj, a ales să îmbrace haina militară. Lucrase până atunci în comerț și ca dispecer, dar când a aflat că are posibilitatea să fie militar, nu a ezitat nicio clipă.

„În 2016, fiica mea a venit acasă de la școală și mi-a spus: «Mami, eu vreau să merg să dau examen pentru Colegiul Militar de la Breaza». Dar timpul era foarte scurt, mai era doar o lună de zile pentru înscrieri, așa că a doua zi am plecat la Centrul Militar Zonal. Nu știam exact ce mă așteaptă, ce trebuie să fac. Am fost, ne-am interesat... În momentul în care am ajuns la Biroul de Informare Recrutare era ușa întredeschisă și era acolo un domn, mai în vârstă, care întreba dacă la vârsta dumnealui mai poate să intre în armată. Eu, în momentul acela, fiind lângă ușă și auzind, involuntar, discuția, am zis «Wow! Oare este posibil să ajung și eu militar?» Cred că a fost visul meu dintotdeauna, doar că nu prinsesem încă momentul oportun. Am intrat apoi la domnul recrutor și în momentul acela uitasem că venisem să întreb pentru fiica mea, am întrebat mai întâi pentru mine, recunosc. Mi se părea totul un vis. Am primit acolo toate informațiile și m-am apucat de antrenament”, a povestit constănțeanca pentru reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Serviciu, copil de crescut și multe pregătiri fizice

A urmat o perioadă încărcată, cu multe pregătiri fizice. „A fost foarte greu. Necesită mult timp de pregătire. Cel puțin cei 2.000 de metri de alergare de rezistență au fost o reală provocare pentru mine. Aveam și serviciu, lucram ori în ture de dimineață, ori în ture de seară, veneam de la serviciu, găteam și plecam la stadion pentru antrenament. Mă întorceam apoi la treburile casnice, iar a doua zi o luam de la capăt și tot așa. În primul an am picat la proba de rezistență cu 15 secunde, aveam o întindere la piciorul drept, am alergat pe suprafață dură, iar acest lucru mi-a pus o oarecare piedică, deși eu m-am străduit să mă încadrez în timp. Am ajuns acasă, după probe, iar a doua zi, când a trebuit din nou să merg la serviciu, am simțit că intru în depresie pur și simplu. Am zis «Nu! Am ajuns până aici și voi continua». Și am luptat. Am ajuns până la momentul în care erau 38 de grade afară, la ora 12 și jumătate, și am scos 09,22 min. la proba de alergare de rezistență; nici mie nu mi-a venit să cred. Alina era dincolo de gard și mă striga, îmi făcea galerie, iar eu atunci auzeam numai vocea ei și pur și simplu simțeam că voi reuși”, își amintește fruntașul.

După patru ani, fiica i-a călcat pe urme mamei

După patru ani, fiica ei i-a urmat exemplul, iar astăzi este elev la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale.

„Eram clasa a VIII-a când la școala mea au venit doi reprezentanți ai Colegiului Militar de la Breaza și ne-au întrebat dacă ne-ar plăcea să susținem admiterea la o școală militară, dacă ne-ar surâde să intrăm în sistem. Eu aveam o idee despre ce ar însemna asta, despre ce ar presupune, dar nu făceam o prioritate din asta. În schimb, în timpul acelei prezentări de ofertă educațională, am simțit că îmi doresc asta, că mă regăsesc în ceea ce prezentau dumnealor. La pauză am sunat-o imediat pe mama și i-am spus că eu vreau să dau admitere pentru un liceu militar. Ea a fost încântată și a spus că începem imediat antrenamentele. Mai era o lună până când avea loc susținerea probelor, dar eu nu eram foarte pasionată de educația fizică. M-am antrenat totuși, am trecut cu brio de traseul aplicativ, de proba de alergare de rezistență, am promovat și examenul psihologic, dar nota finală nu mi-a fost favorabilă. Erau doar 20 de locuri disponibile și nu m-am încadrat, notele fiind foarte mari. Am continuat la un liceu civil, dar am rămas cu dorința ca după aceea să susțin admiterea ori la Academia Navală, ori la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale. Și iată-mă acum aici, elevă în anul I a Școlii Militare de Maiștri Militari de Marină, în ziua depunerii Jurământului Militar!”, a relatat Alina Toma.

Despre experiența de la școală, tânăra povestește: „Până acum a fost interesant. Pot spune că este mai ușor decât mă așteptam. Mi-au plăcut foarte mult ședințele de tragere. Am nimerit cu pistolul Carpați de două ori punctajul maxim. Am fost foarte mândră. Când m-am văzut acolo cu muniție reală a fost ceva wow, ceva foarte nou, dar și ceva care te responsabilizează și te maturizează într-un fel. Mi-a plăcut, am fost foarte încântată. Îmi place foarte mult când ne adunăm toți, la apel, în formație, îmi place când exersăm pasul de defilare, îmi place cum ne înțelegem cu toții între noi. Ne ajutăm mereu unii pe alții, ne purtăm de grijă unul altuia, acum înțeleg de ce se vorbește despre «marea familie» în care intri atunci când optezi pentru cariera militară. N-am crezut că mă voi acomoda atât de repede, eu acasă fiind destul de răsfățată. Micul-dejun servit la ora 10:00, cu muzică, acasă, s-a transformat acum în deșteptare la ora 5:50, înviorare... Seara avem ora de stingere, pe care trebuie neapărat s-o respectăm. Condițiile din școală sunt foarte bune. Singurul inconvenient, dacă ar fi să numesc unul, este că suntem carantinați în unitate. În contextul epidemiei de Covid-19, nu mai avem permisii și învoiri decât în cazuri excepționale și este un pic dificil să stăm atât de mult timp departe de familie, de prieteni. Dar totul face parte din noul mod de viață pe care l-am ales”, a mai afirmat eleva Alina Toma. 



Pagina a fost generata in 0.2627 secunde