€ 4.734
£ 5.2448
$ 4.2129

Mai multe ştiri online:

"Mamă, am avut un accident și am nevoie urgent de bani!". Revine metoda "Accidentul"!

Ştire online publicată Sâmbătă, 20 Octombrie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
După ce în ultimele luni tentativele de păcălire a vârstnicilor s-au mai rărit, se pare că unii încă mai cred că îi pot înșela pe bătrânei. Metoda „Accidentul” revine la Constanța, însă, pusă în gardă, femeia apelată nu s-a lăsat păcălită și a anunțat imediat poliția.

Astfel, în dimineața zilei de joi, 18 octombrie, în jurul orei 03.00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 82 de ani, din municipiul Constanța, cu privire la faptul că a fost apelată pe telefonul fix, de către un bărbat necunoscut, care s-a recomandat ca fiind doctor la Spitalul Județean din Constanța, informând-o că fiica sa ar fi suferit un accident și este la spital. În discuție a intervenit și o voce feminină care s-a recomandat fiica sa.

Ulterior, bărbatul i-a solicitat o sumă de bani pentru transportarea persoanei accidentate la spitalul Floreasca din București, prin intermediul elicopterului SMURD. Femeia și-a dat seama că poate fi victima unei înșelăciuni și a întrerupt convorbirea telefonică. Polițiștii constănțeni au deschis o anchetă pentru identificarea autorilor, depistării acestora și tragerea lor la răspundere penală.

Sfaturi de la polițiști

Oamenii legii fac un apel către cetățeni să nu se lase păcăliți de astfel de apeluri așa-zise disperate și în niciun caz să nu ofere bani unor astfel de persoane necunoscute.

„Pentru a conștientiza populația, cu precădere persoanele de vârsta a treia, cu privire la riscul la care se expun când au încredere în persoane necunoscute și le oferă sume de bani, în schimbul așa-ziselor «rezolvări de probleme cauzate de accidentele rutiere», precizăm încă o dată faptul că în cazul unor accidente cu victime NU trebuie să se ofere sub nicio formă sau pretext sume de bani. Este foarte important pentru cetățeni să cunoască faptul că în nici un caz de accident rutier reprezentanții instituțiilor publice nu solicită bani pentru a rezolva o speță de natură penală”, ne sfătuiesc reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Aceștia recomandă ca, în astfel de cazuri, în care cetățenii sunt sunați și li se solicită diferite sume de bani telefonic, pentru „rezolvarea unor accidente rutiere”, să se apeleze imediat la 112 sau la Poliție, pentru a se verifica dacă fiul, fiica, ruda, rudele au fost implicate într-un accident rutier.

„Astfel, polițiștii pot interveni pentru prevenirea comiterii unor înșelăciuni, iar persoanele care intenționează să comită astfel de fapte să fie identificate, depistate și trase la răspundere penală”, mai spun cei de la Poliție.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7846 secunde