Mai mulți polițiști, în misiune pe litoral. Oamenii legii sunt cu ochii pe infractori

173
Mai mulți polițiști, în misiune pe litoral. Oamenii legii sunt cu ochii pe infractori - politistipelitoral-1530203818.jpg

Articole de la același autor

Prima serie de 173 de polițiști delegați din teritoriu va acționa suplimentar față de dispozitivul curent, în zona stațiunilor de la Marea Neagră, pentru ca turiștii să-și petreacă vacanța în liniște și siguranță. 


În baza Planului de acțiune "Litoral 2018", a fost suplimentat numărul de polițiști care acționează pentru liniștea și siguranța turiștilor de pe litoral.


Astfel, în perioada 28 iunie - 3 septembrie, zilnic, 406 polițiști acționează, în sistem integrat, pentru siguranța cetățenilor.


Dintre aceștia, 233 de polițiști sunt din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, iar 173 de polițiști, pe fiecare serie, sunt de la alte inspectorate de poliție județene, fiind delegați pentru a acționa în zona stațiunilor de pe litoral, pentru prevenirea faptelor antisociale, protejarea drepturilor și a bunurilor celor care aleg să își petreacă vacanța la malul mării.


În activități sunt angrenați polițiști de la ordine publică, polițiști rutieri, de la acțiuni speciale, de investigare a criminalității economice, de investigații criminale, criminalistică, transporturi și de la arme, explozivi și substanțe periculoase, care acționează, în sistem integrat, împreună cu colegi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.


În această perioadă, vor fi derulate mai multe campanii pentru informarea turiștilor cu privire la prevenirea furturilor din camerele de hotel, din auto, de pe plajă, a disparițiilor de minori și a prevenirii conducerii autovehiculelor sub influența băuturilor alcoolice. 


Astfel, la hoteluri și locuri de cazare omologate, în locuri vizibile, au fost afișate materiale preventive, iar turiștilor le-au fost distribuite pliante și brățări informative. 


O atenție deosebită este acordată și taberelor școlare existente în stațiunile de pe litoral, în cadrul cărora se vor derula campanii de prevenire în rândul elevilor.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.8377 secunde