Mai mulți localnici au predat Poliției bunurile găsite lângă mașina lui Răzvan Ciobanu

378
Mai mulți localnici au predat Poliției bunurile găsite lângă mașina lui Răzvan Ciobanu - rzvanciobanu1111-1556634557.jpg

Articole recomandate

Mai mulți localnici au predat Poliției bunurile găsite lângă mașina lui Răzvan Ciobanu, în urma accidentului rutier în care și-a pierdut viața creatorul de modă. 


Potrivit polițiștilor, la sediul Poliției Săcele, localitate pe a cărei rază s-a produs accidentul, s-au prezentat, luni, mai multe persoane care au adus o Biblie și mai multe sticle pe care le-ar fi găsit după ce mașina pe care a condus-o designerul a fost ridicată de o platformă, scrie hotnews.ro. 


Unele dintre sticlele predate conțineau diverse lichide, apă sau sucuri, dar nu alcool, au precizat anchetatorii. Aceștia spun că toate obiectele importante pentru mersul anchetei, respectiv acte, documente sau bani, fuseseră deja ridicate din autoturism înainte ca acesta să fie preluat pe platformă. 


Pe de altă parte, familia lui Răzvan Ciobanu a ajuns marți dimineață la Constanța, iar în cursul după-amiezii, trupul acestuia a fost preluat de o mașină mortuară pentru a fi transportat la București. 


Creatorul de modă Răzvan Ciobanu a murit, luni dimineață, în urma unui accident rutier produs la intrarea în localitatea Săcele dinspre Năvodari, pe DJ 226, în județul Constanța. El era singur în mașină și, din cauza vitezei, autoturismul a ieșit de pe carosabil, lovind mai mulți copaci.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8725 secunde