MAI: 150 de localități din 18 județe sunt afectate de inundații

96
MAI: 150 de localități din 18 județe sunt afectate de inundații - monicadajbog-1418320675.jpg

Articole recomandate

Inundațiile afectează, la acest moment, 150 de localități din 18 județe, fiind inundate 168 de locuințe, aproape 2.000 de anexe și 77 de beciuri și subsoluri, a anunțat, joi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.
"Efecte ale inundațiilor se manifestă la acest moment în 150 localități din 18 județe, tendința fiind în scădere față de situația din această dimineață. Au fost inundate 168 de locuințe, cele mai multe, adică 105, în localitățile Beuca, Orbeasca, Peretu și Plosca, din județul Teleorman", a spus Monica Dajbog.
În total, au fost inundate 168 de locuințe, 1.966 de anexe gospodărești și 77 de beciuri și subsoluri, a mai precizat prurtătorul de cuvânt al MAI.
În același timp, cinci drumuri județene sunt inundate iar pe alte 15 drumuri județene circulația este restricționată. Pe toate drumurile naționale și autostrăzi traficul rutier se desfășoară normal, a spus Dajbog.
În localitatea Beuca, din județul Teleorman, sunt 45 de persoane izolate, accesul la acestea realizându-se cu ajutorul bărcilor de salvare. Pompierii militari asigură transportul de apă și alimente și monitorizează permanent zona.
În continuare 46 de persoane sunt cazate în spațiile puse la dispoziție de autorități, care le-au asigurat acestora alimente, apă și obiecte de strictă necesitate.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Decembrie 2014
Stire din Social : COD ROȘU de inundații pentru râul Jiu
Marţi, 09 Decembrie 2014
Stire din Social : Cod portocaliu de inundații!
Duminică, 30 Noiembrie 2014
Stire din Actual : COD ROȘU de vreme rea!
Pagina a fost generata in 0.417 secunde