Lovitura "Pomana". Cum acționează hoții care îți intră în casă cu cele… bisericești

517
Lovitura
Furtul prin împrietenire sau metoda "Pomana", despre care s-a mai scris înainte de începutul sezonului estival, fiind făcute publice la Constanța câteva cazuri, a revenit în prim-plan, cu detalii din cadrul acțiunilor, dezvăluite de polițiștii constănțeni. Aceiași indivizi care au făcut prăpăd la nivel național, reușind să păcălească o serie de vârstnici să le dea agoniseala de-o viață,

prin metoda "Accidentul", au dezvoltat în timp și alte tactici de a obține bani în mod ilicit, chiar și din spatele gratiilor.

Oamenii legii au fost de acord să vorbească, în detaliu, despre o altă metodă care a făcut victime și la Constanța, în speranța că cetățenii vor lua aminte și se vor gândi de două ori înainte de a permite unor persoane despre care nu știu prea multe să le calce pragul. În cazul metodei "Pomana", indivizii pun la punct înșelăciunile până în cele mai mici detalii, așa cum veți putea citi în rândurile următoare. Victimele sunt intimidate atât fizic, cât și psihologic, însă nu într-atât încât să se simtă amenințate și să alerteze autoritățile. Până și tava pe care sunt împărțite produsele victimelor este măsurată la centimetru, pentru ca hoții să fie siguri că obstrucționează accesul pe ușa din locuință.

"Cu diverse ocazii religioase, indivizii intră în casă pentru a împărți biscuiți, prăjituri și mere, pe o tavă foarte voluminoasă. Au intrat peste oameni în casă, cu tava mare cât ușa și intră în casă astfel încât oamenii sunt nevoiți să se retragă către bucătărie. Individul se proptește în ușa bucătăriei cu tava, iar persoanele sunt implicit imobilizate. Ei mizează pe imobilizare fizică și psihologică. În timpul în care gazdele se apleacă să ia o farfurie pentru a pune produsele primite, în casă intră alte persoane care fac parte din grup. Cât timp au loc urări religioase și alte schimburi de amabilități, respectivii pleacă din casă așa cum au intrat, cu ceea ce găsesc, în general cu sume de bani", a declarat pentru "Cuget Liber", subcomisar George Munteanu, comandantul Secției 5.

Polițiștii au o serie de recomandări pentru a preveni astfel de situații. Trebuie să fiți atenți la persoanele cu care intrați în contact aparent întâmplător. Este posibil ca acestea să vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră și să afle detalii despre familie sau vecini. Nu primiți în locuință persoane care pretind că sunt de la diverse societăți comerciale, decât după ce ați verificat actul de identitate și legitimația de serviciu. Nu le furnizați acestora informații despre membrii familiei dumneavoastră sau despre vecini. Sub nicio formă nu trebuie să dați bani necunoscuților sub niciun motiv.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.484 secunde