Litoralul, fără apărare în fața vitezomanilor!

1547
Litoralul, fără apărare în fața vitezomanilor! - ipjmasiniradarpolitie20-1340992056.jpg

Polițiștii detașați pe litoral, în perioada sezonului estival, intră în acțiune în acest week-end. Paradoxal, deși numărul turiștilor care iau drumul litoralului românesc e în creștere de la un an la altul, Poliția Română trimite din ce în ce mai puține ajutoare oamenilor legii din Constanța.

Vara, traficul pe arterele principale din județul Constanța este un calvar: aglomerație în week-end-uri, vitezomani care calcă accelerația până la podea, teribiliști care se urcă la volan după ce și-au făcut "curaj" cu alcool și droguri. Pentru a le ține piept, an de an rutieriști din țară sunt detașați pe litoral, pentru
a-i ajuta pe colegii din cadrul Serviciului Rutier Constanța.
Anul acesta, numărul ajutoarelor trimise la Rutieră este de aproape trei ori mai mic decât anul trecut. Astfel, dacă în vara lui 2011 au fost detașați, numai la Rutieră, 45 de polițiști/serie, în acest an vor veni în ajutorul rutieriștilor constănțeni numai 16 polițiști/serie. Aceștia sunt motocicliști și vin și cu moto-cicletele din dotare. Spre deosebire, anul trecut au fost repartizați la Constanța peste 20 de motocicliști. "Am solicitat mo-tocicliști, întrucât au o mai mare mobilitate. În fiecare an solicităm cât mai mulți motocicliști, dar ne sunt repartizați în funcție de posibilități", a declarat comisarul șef Constantin Dancu, șeful Poliției Rutiere Constanța.
În total, șoselele constănțene vor fi supravegheate de 120 de rutieriști, care vor lucra, însă, în schimburi.

Litoral păzit cu 18 radare
La pândă, pentru vitezomani, oamenii legii vor sta cu cele 18 radare din dotarea Poliției Con-stanța. "Dar trebuie menționat că toate mașinile de poliție sunt dotate cu radar", a adăugat comisarul șef. E drept că, având în vedere afluxul de turiști, ar fi fost necesară suplimentarea numărului de radare și chiar de autoturisme, dar criza și-a spus cuvântul.
De aceea, personalul se va împărți în punctele fierbinți: în stațiunea Mamaia, în stațiunile de pe litoral și pe arterele care vin spre Constanța.
Munca le-ar fi fost mult ușu-rată, a arătat polițistul, dacă s-ar fi respectat termenul de dare în folosință a tronsonului Murfatlar - Medgidia din Autostrada Soarelui. Dar, în condițiile date, "vom încerca să gestionăm situația cât mai bine", a arătat omul legii.
În schimb, Poliția Rutieră este dotată corespunzător cu teste antidrog, având în vedere că județul nostru este considerat cu risc în producerea de accidente din cauza stupefiantelor.

Detașații ies pe stradă duminică
Sâmbătă sosesc la Constanța o parte din polițiștii detașați, se cazează, iar duminică ies deja pe stradă. "Prima parte, 120 de polițiști, ajung sâmbătă. Este vorba de polițiștii care vor desfășura activități în Năvodari, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Neptun, Olimp, Jupiter, Cap Aurora, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche și Rutieră. Cei care vor fi repartizați în Mamaia și Constanța vor sosi pe 10 iulie. Până atunci ne vom descurca cu jandarmi și forțe proprii", a afirmat comisarul șef Adrian Rapotan, adjunctul Po-liției Constanța.
Polițistul a arătat că, într-adevăr, numărul polițiștilor detașați anul acesta pe litoral este considerabil redus față de anii trecuți. "În fiecare an, statisticile arată că numărul turiștilor este în creștere. Paradoxal, numărul detașaților este în scădere. Reducerea numărului este din cauza problemelor financiare, căci detașarea presupune cos-turi privind cazarea, hrana", a declarat adjunctul Poliției Constanța.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5456 secunde