LEGE BOMBĂ / Bețivii și drogații șoselelor vor înfunda pușcăriile

1694
3
LEGE BOMBĂ / Bețivii și drogații șoselelor vor înfunda pușcăriile - accidentmovilaintrarecumpana8-1337630069.jpg

Articole de la același autor

Tot mai mulți șoferi, în ultima vreme, sunt prinși la volanul mașinilor sub influența băuturilor alcoolice ori drogurilor. Statisticile i-au speriat pe oficiali, astfel că, ieri, Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă care prevede pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a celor care conduc în stare de ebrietate sau sub efectul stupefiantelor și produc un accident rutier soldat cu victime.
Pedeapsa este asemănătoare cu cea pentru săvârșirea infracțiunii de omor cu premeditare, aspect care, din punctul de vedere al celor care cercetează astfel de dosare, este cât se poate de corect.
Inițiatorul este deputatul independent Tudor Ciuhodaru, care propune pedepsirea cu închisoare de la 15 la 25 de ani a persoanelor cu alcoolemie în sânge de peste 0,80 g/l sau a celor aflate sub influența stupefiantelor.
Nici cei care se urcă la volanul mașinilor deși nu au permis de conducere și produs carnagii pe șosele nu sunt trecuți cu vederea. Ciuhodaru cere să fie aplicată aceeași pedeapsă pentru astfel de indivizi, care, într-un moment de inconștiență, produc accidente rutiere deosebit de grave.
El arată, în expunerea de motive, că "această măsură este necesară întrucât conducerea sub influența băuturilor alcoolice este de natură să pună în pericol viața și integritatea fizică a altor persoane, atât în calitate de participanți la trafic, cât și pietoni".
"A te urca la volan în stare de ebrietate, aflat sub efectul substanțelor stupediante sau fără permis, urmat de producerea unui eveniment rutier soldat cu victime, echivalează cu săvârșirea infracțiunii de omor cu premeditare", mai este de părere acesta.
Proiectul, adoptat în forma inițiatorului, va fi transmis la Camera Deputaților, pentru dezbatere, care este Cameră decizională.
Polițiștii de la Rutieră nu pot decât să salute o astfel de inițiativă, mai ales că, în general, sentințele date de instanțe sunt criticate sub aspectul că ar fi mult prea mici vizavi de faptele comise.



Comentează știrea

Fonduri UE
22 mai 2012
Fonduri UE

Acum e momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro

ionel
22 mai 2012
Oportunitate unica

Daca ai ramas fara loc de munca si nu gasesti o iesire din criza am o solutie pentru tine.Daca ai calculator si conexiune la internet atunci pregateste sa castigi bani in fiecare zi ,chiar din prima zi .Pentru mai multe detalii contacteaza prin email:[email protected]

admirator
22 mai 2012
trebuie felicitat autorul

propunerii, dar nu cred ca se va aplica... Apoi, trebuie incriminata (in primul rand) refuzul de a permite recoltarea probelor... Pentru ca acum, cei vinovati pot refuza analizele de laborator. In final, trebuie egalat "scorul" intre cei ce produc accidente fara sa fie beti sau drogati si ceilalti. Nu este corect ca un criminal sa-si premediteze un omor cu masina si sa scape cu suspendarea pedepsei, iar un amarastean care a baut si a comis un accident mortal, sa primeasca 25 de ani de parnaie... Cred ca si pedeapsa cu suspendare in cazul accidentelor auto trebuie... suspendata definitiv! (Indiferent de starea victimelor: mort, mutilat, sau doar ranit). Daca tot se lucreaza la aceasta lege, sa se faca tot ce trebuie in domeniu. Dar nu cred ca se va vota si/sau respecta. Marea majoritate a celor vinovati de asa ceva sunt granguri sau odraslele lor (asa numitele "Beizadele").

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5969 secunde