La un pas de tragedie! Macara prăbușită pe strada Traian

286

Articole de la același autor

A fost panică, ieri dimineață, pe strada Traian, din Constanța. Brațul unei macarale, de aproximativ 50 de metri, s-a prăbușit, în timp ce macaragiul încerca să ridice un pachet de cărămidă. De asemenea, utilajul a pus la pământ un stâlp de electricitate.

Incidentul s-a petrecut lângă o clădire în construcție, Traian Tower, șantier demarat în luna februarie a acestui an. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului. Singura victimă a fost o femeie de 43 de ani, care a suferit un atac de panică. Femeia se deplasa cu mașina dinspre spălătoria Ambient și a fost la un pas să fie strivită. Alte două persoane au trecut razant pe lângă moarte.

"A fost vorba de o fracțiune de secundă. Un pic mai încet dacă mergeam, eram în altă parte acum. Am trecut pe lângă moarte. Sunt speriat și acum și nu sunt singurul. Eram singur în mașină. De obicei, strada e foarte aglomerată, s-a întâmplat să fie mai liber acum. În spatele meu era o singură mașină, care m-a depășit chiar în această zonă. Dacă nu efectua această manevră, probabil că o acroșa", ne-a declarat un martor.

La fața locului, au ajuns în scurt timp militarii Inspectoratului pentru Situații de Urgență "Dobrogea", cadrele medicale, agenții Serviciului Poliției Rutiere, dar și polițiștii de la Secția 3. Traficul în zonă s-a desfășurat cu dificultate până când oamenii legii au terminat cercetările la fața locului.

"Am fost solicitați să asigurăm zona până au venit cei de la Electrica. În urma incidentului, trei autoturisme au fost avariate și o persoană a suferit un atac de panică", a declarat plt. major Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Dobrogea.

Potrivit unor surse, avizele utilajului erau la zi și, cel mai probabil, macaraua a avut o defecțiune care nu a fost observată. Oamenii legii au pornit o amplă anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a petrecut incidentul. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6265 secunde