Din cauza miilor de dosare aflate deja pe rol și a miilor care vin…

La Judecătoria Constanța, înregistrezi dosarul azi și te judeci la anul!

2078
La Judecătoria Constanța, înregistrezi dosarul azi și te judeci la anul! - 127f87501a6abc7215ac0aac4f95b6b2.jpg

Articole de la același autor

Din cauza numărului mare de dosare care sunt înregistrate pe rolul Judecătoriei Constanța, instanța amintită este obligată să amâne începerea proceselor cu mai bine de jumătate de an. Astfel, dacă cineva a înregistrat un dosar de divorț, spre exemplu, la sfârșitul lunii aprilie, primul termen de judecată a fost stabilit pentru luna noiembrie.

Președintele Judecătoriei Constanța, judecător Mihail Stănescu-Sas, ne-a declarat că încărcătura de dosare este una deosebită, iar trendul este de creștere. De la începutul anului și până în prezent, au fost înregistrate aproximativ 19.000 de dosare, ceea ce înseamnă o medie de circa 200 de cauze pe zi, iar cifra depășește toate statisticile (alarmante, de altfel, și până acum) din istoria instanțelor constănțene.
"Nu ne putem permite nici crește-rea încărcăturii peste limita de supor-tabilitate - căci limita normală a fost demult depășită" - ne-a declarat magistratul Mihail Stănescu-Sas.
Dacă numărul de dosare care sunt înregistrate este în creștere, numărul magistraților rămâne - cu doar mici modificări - același, dar mereu pe minus. Unii pleacă, alții vin, dar niciodată nu sunt suficienți pentru a prelua sutele de dosare care invadează arhivele și umplu până la refuz completele. Deficitul de grefieri este la fel de mare și contribuie, dacă mai era nevoie, la îngreunarea muncii și îi încarcă excesiv pe cei care sunt pe funcții.
Se lucrează foarte mult peste program, mare majoritate dintre magistrați vin la lucru și în concedii, pentru a putea ajunge cu lucrările și motivările dosarelor la zi.
Peste toate aceste probleme, pe care cetățeanul de rând nu are de unde să le cunoască, el percepând doar că ședințele de judecată durează mult prea mult, că așteaptă o zi întreagă să i se strige dosarul, că stă cu orele la coadă pentru a-și studia cauza în arhivă etc, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în loc să vină cu o soluție salvatoare, a venit cu una care îngreunează și mai mult activitatea instanțelor.
Un "grup de lucru privind stabilirea volumului optim de muncă și asigurarea calității activității în instanțe" din cadrul CSM-ului a dat naștere unui program "cu cântec" la nivelul tuturor instanțelor din țară. Copiat după modele occidentale (de parcă ne-am putea compara, măcar la vreun capitol, cu sistemele de justiție din Vest), acest sistem vrea să repartizeze, în funcție de complexitate, dosarele fiecărui judecător în parte. Dacă ideea în sine nu este una proastă, implementarea programului în Justiția din România nu duce decât la noi bătăi de cap pentru instanțe, mai ales pentru cele deosebit de aglomerate, așa cum sunt cele de la Constanța.
Sistemul respectiv spune că pentru fiecare judecător nu trebuie să se repartizeze mai mult de 3.960 de puncte pe an (obiectul fiecărui dosar reprezintă un anume număr de puncte, în funcție de complexitate). Astfel că, dacă acest punctaj a fost îndeplinit, nu a existat altă soluție decât prelungirea primului termen de judecată în dosarele proaspăt înregistrate. La alte instanțe din țară, s-a ajuns ca pentru dosare înregistrate în aceste luni să fie date termene tocmai în 2011.
Președintele Judecătoriei Constanța, judecătorul Mihail Stănescu-Sas, ne-a declarat că, deși potrivit notelor interne, pentru fiecare complet în parte, ar trebui să repartizeze 90 de puncte săptămânal, în materie civilă, din cauza numărului foarte mare de dosare, sunt nevoiți să repartizeze 160 de puncte pe săptămână.
Au fost constituite însă complete de urgență, care preiau dosarele care trebuie judecate în regim de urgență, așa cum sunt ordonanțele președințiale, contestațiile la executare, măsurile asiguratorii, investirile cu formulă executorie etc.
Se speră ca judecătorii care au fost "promiși" pentru Constanța să ajungă cât mai repede și să mai preia din volumul magistraților existenți. Numai că mulți se sperie de volumul enorm de muncă de la Constanța și, nu de puține ori, s-a întîmplat ca, după perioade relativ scurte de timp, ei să ceară transferul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 4.3678 secunde