La București se organizează comemorarea a patru luni de la tragedia din Colectiv

123
1
< 1 min citire
La București se organizează comemorarea a patru luni de la tragedia din Colectiv - colectiv-1456570772.jpg
Supraviețuitorii de la incendiul din Clubul Colectiv, precum și rude ale victimelor, organizează luni, 29 februarie, la București, o acțiune de comemorare a patru luni de la acel eveniment tragic.
Acțiunea de comemorare se va desfășura între orele 17 - 20 și este anunțată, pe Facebook, de grupul "Împreună rezistăm".
În cadrul anchetei care se află în derulare, procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului.
Pe de altă parte, clubul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.

Comentează știrea

adevar
27 februarie 2016
adevar

Romania cati copii ai furat din straine atata romani o sa ti moara lunar

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.0362 secunde