Klaus Iohannis: În 1989, românii au cerut în stradă "Jos comunismul!". Azi se aude iar acest strigăt

366
Klaus Iohannis: În 1989, românii au cerut în stradă

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis afirmă într-un mesaj postat pe Facebook la 28 de ani de la Revoluție, că, în 1989, românii au cerut în stradă "Jos comunismul!", iar azi se aude din nou acest strigăt, în opinia sa acesta fiind "semnalul dat politicienilor care dovedesc în aceste zile că nu vor să se desprindă de metehnele trecutului".

laus Iohannis precizează faptul că am așteptat prea mult ca adevărul să iasă la iveală în legătură cu evenimentele din decembrie 1989.

"În 1989, românii au cerut în stradă "Jos comunismul!". Astăzi se aude din nou acest strigăt. Este semnalul hotărât dat acelor politicieni care dovedesc în aceste zile că nu vor să se desprindă de metehnele trecutului. Apărarea idealurilor Revoluției Române înseamnă apărarea instituțiilor statului de drept, apărarea valorilor libertății și democrației, precum și respectul pentru cetățean", scrie șeful statului.

Iohannis afirmă că la 28 de ani de la Revoluția Română, gândul său se îndreaptă către românii care s-au opus în stradă dictaturii și au luptat pentru libertate și democrație.

"Ei sunt eroii care au făcut posibil, prin sacrificiul și curajul lor, miracolul eliberator care va rămâne pentru totdeauna în cărțile de istorie. Am așteptat prea mult ca adevărul să iasă la iveală. Investigațiile din Dosarul Revoluției trebuie finalizate, iar crimele și abuzurile din decembrie 1989 pedepsite pentru ca victimelor să li se facă, în sfârșit, dreptate", consideră președintele Klaus Iohannis.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0826 secunde