Judecătorii au schimbat numele unui copil numit Jihad. Cum îl cheamă acum
Articole recomandate
Iată ce a decis CSM în Dosarul 2 Mai! Ce se întâmplă cu judecătoarea Ancuța Popoviciu
24 Aprilie 2024
Momente bizare la CSM, cu judecătoarea lui Vlad Pascu. Nici nu pleca, dar nici nu vorbea...
24 Aprilie 2024
O femeie din Năvodari a fost dată dispărută
24 Aprilie 2024
Un judecător pentru probleme familiale din Toulouse (sudul Franței) a decis că un băiat născut în luna august și ai cărui părinți doreau să îi pună prenumele 'Jihad' va fi înscris drept 'Jahid' în documentele de stare civilă, au anunțat luni surse apropiate Parchetului francez, transmite AFP.
În condițiile în care părinții ar dori să îl strige Jihad pe fiul lor, magistratul a hotărât ca, 'în interesul copilului', să inverseze cele două vocale din prenume în registrul de stare civilă.
Pe lângă sensul de război sfânt pentru promovarea și apărarea islamului, 'jihad' înseamnă și 'luptă' sau 'efort', dar primăria din Toulouse, într-un context marcat de atentate și jihadism, a semnalat acest caz procurorului orașului.
În luna noiembrie, primăria orașului Nisa (sud-estul Franței) a sesizat justiția după nașterea unui băiat pe care părinții l-au declarat la autoritatea de stare civilă sub numele 'Mohamed, Nizar Merah', identic celui al autorului atacurilor jihadiste comise la Toulouse și Montauban în urmă cu șase ani.
În martie 2012, Mohamed Merah a ucis șapte persoane, dintre care trei copii evrei.
Primăria din Nisa a estimat că opțiunea părinților 'ar putea fi contrară intereselor copilului' și au asimilat-o cu o apologie a terorismului. Parchetul a sesizat judecătorul pentru probleme familiale, înainte ca părinții copilului să renunțe la prenume.
Începând din 1993, ofițerii de stare civilă din Franța nu mai pot decide singuri interzicerea unui prenume. În ultimii ani, cazurile de sesizare a Parchetului în vederea schimbării prenumelor au fost extrem de rare.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 30 Martie 2018
Luni, 16 Aprilie 2018
Joi, 29 Martie 2018
Marţi, 17 Aprilie 2018
Luni, 16 Aprilie 2018
Luni, 16 Aprilie 2018
Joi, 12 Aprilie 2018
Marţi, 10 Aprilie 2018
Marţi, 27 Martie 2018
Duminică, 25 Martie 2018