Judecătoarea din completul care l-a condamnat pe Dragnea a ieșit la pensie

475
Judecătoarea din completul care l-a condamnat pe Dragnea a ieșit la pensie - 646x404-1559224299.jpg

Articole recomandate

Președintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretele de eliberare din funcție a mai multor magistrați, între care se numără și judecătoarea Luciana Mera, membră în completul de cinci judecători care l-a condamnat pe Liviu Dragnea în dosarul DGASPC Teleorman. 


Șeful statului a semnat decretul privind eliberarea din funcția de judecător la Înalta Curte de Casație a Lucianei Mera, ca urmare a pensionării la 1 iunie. Președintele Klaus Iohannis a mai eliberat din funcție ca urmare a pensionării și alți magistrați. 


Președintele a semnat decretele privind eliberarea din funcția de judecător la Curtea de Apel Cluj a Ioanei-Cristina Morar, din funcția de judecător militar colonel (r) la Tribunalul Militar București a lui Sorin-Corneliu Petrean, din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul București a Cameliei Viviana Cimpoeru, din funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a lui Dumitru Baciu. De asemenea, șeful statului a semnat decretele de numire în funcție a mai multor magistrați. Astfel, președintele Iohannis a semnat numirea lui Victor Ștefan Achimescu în funcția de judecător la Tribunalul Ilfov, a Mihaelei Banu în funcția de judecător la Judecătoria Pitești, a lui Teodor Borisov în funcția de judecător la Judecătoria Tulcea, a lui Cristian Căpitănescu în funcția de judecător la Judecătoria Pitești, a Anei Cristina Ciobanu-Dordea în funcția de judecător la Curtea de Apel București, a Danielei Dima în funcția de judecător la Tribunalul Vaslui, a lui Traian Dumitresc în funcția de judecător la Judecătoria Deva, a Antoanelei Florescu în funcția de judecător la Tribunalul Ilfov, a Claudiei Gherbovan-Silinescu în funcția de judecător la Tribunalul Ilfov, a lui Marius Iosif în funcția de judecător la Tribunalul București, a Mirelei-Puica Stuparu în funcția de judecător la Judecătoria Alexandria, a Mirelei Irina Vâlceanu în funcția de judecător la Tribunalul Ilfov. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.9452 secunde