Jucării contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

206

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud, au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea, într-un container sosit din China, bunuri în valoare de peste 420.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute.


Este vorba despre încălțăminte și jucării susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unor mărci cunoscute. Acestea aveau ca destinație o societate comercială de pe raza județului Hunedoara, administratorul firmei fiind un cetățean român, în vârstă de 45 de ani.


"Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 429.000 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun", explică reprezentanții Gărzii de Coastă.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3884 secunde