Jandarmii au dat amenzi de peste 30.000 de lei, pe litoral

153
Jandarmii au dat amenzi de peste 30.000 de lei, pe litoral - 20iuliejandarmi-1595226847.jpg

Articole de la același autor

Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost zilnic la datorie în perioada 17-19 iulie a.c., acționând în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională.


Pe timpul misiunilor executate în perioada 17-19 iulie, au fost aplicate 114 sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 30.000 lei pentru fapte precum adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniștii publice, consum de alcool în locuri publice, apelarea în mod repetat la mila publicului de către o persoană aptă de muncă, desfășurarea de activități comerciale fără îndeplinirea condițiilor legale, nerespectarea măsurilor dispuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-Cov-2. 


Totodată, în această perioadă, jandarmii au asigurat măsurile de ordine publică la evenimentele cultural-artistice ce au fost organizate în fața Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski" din Constanța, precum și în Parcul Arheologic.
Jandarmii au fost angrenați zilnic și în misiuni de pază și protecție instituțională la obiectivele din competență, fiind prezenți și în zona Spitalului de Boli Infecțioase Constanța.


"Reamintim tuturor cetățenilor faptul că pot solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 sau pot sesiza cel mai apropiat echipaj de ordine și siguranță publică, atunci când situația o impune", au transmis reprezentanții IJJ Constanța.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.4545 secunde