€ 4.7205
£ 5.2885
$ 4.1484

Mai multe ştiri online:

Jandarmii, atenți la siguranța constănțenilor

Ştire online publicată Joi, 13 Iunie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
În acest sfârșit de săptămână, efectivele de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanța, I.S.U. Constanța și Poliției Locale vor acționa pentru asigurarea ordinii publice la o serie de evenimente organizate în zona de responsabilitate.


Misiunile jandarmilor vor avea în vedere asigurarea unui climat de ordine publică corespunzător, condiții de siguranță pentru toți participanții, prevenirea și combaterea oricăror fapte ce pot genera tulburarea ordinii publice, precum și depistarea, identificarea și dispunerea măsurilor legale față de cei care comit fapte antisociale.


Evenimentele anunțate până în acest moment la care oamenii legii vor fi prezenți sunt următoarele: Sfânta Liturghie a Hramului Bazilicii Sfântul Anton de Padova – astăzi, 13 iunie; Campionatul Național de Gimnastică - în perioada 13-14 iunie; Festivalul Peștelui la Năvodari - în perioada 15-16 iunie; Evenimentul automobilistic Întâlnirea internațională Dacia Clasic (paradă auto și expoziție de autoturisme Dacia) – sâmbătă,15 iunie; Ziua comunei Pecineaga, Ziua comunei Rasova, Ziua comunei Fântânele, concertul trupei Mozayek și Crosul Olimpic – duminică, 16 iunie.


Persoanele care vor participa la aceste evenimente publice sunt rugate să adopte un comportament decent, să respecte normele de conviețuire socială și prevederile legale în vigoare, reamintind că nu vor fi tolerate fapte ce aduc atingere ordinii publice și siguranței cetățeanului.


Dacă situația o impune, se poate solicita sprijinul Jandarmeriei prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență – 112 sau prin sesizarea celui mai apropiat echipaj. 


Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8554 secunde