ITM a luat la puricat șantierele de construcții și service-urile auto

222
ITM a luat la puricat șantierele de construcții și service-urile auto - itmsursauniversulfiscal-1590600364.jpg

Articole de la același autor

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Constanța a intensificat, în ultima perioadă, controalele în vederea diminuării muncii nedeclarate. Astfel, în perioada 18-23 mai s-a desfășurat campania națională privind identificarea cazurilor de muncă nedeclarată la angajatorii care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor și întreținerea și repararea autovehiculelor. Obiectivele campaniei au fost identificarea și combaterea muncii la negru și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatorii care desfășoară activitate în aceste domenii, și mai ales identificarea angajatorilor care utilizează nelegal munca copiilor și a tinerilor.

De asemenea, s-a urmărit determinarea angajatorilor de a încheia contracte individuale de muncă pentru persoanele depistate fără forme legale de angajare, de a le înregistra în aplicația REVISAL și de a le transmite la ITM.

Acțiunile de control au avut caracter inopinat și au urmărit modul în care angajatorii, care își desfășoară activitatea pe raza județului Constanța, respectă prevederile legale referitoare la securitatea și sănătatea în muncă a salariaților. Totodată, verificările au avut ca scop identificarea modului în care se respectă timpul de muncă și de odihnă, repausul săptămânal și evidența orelor de muncă prestate de salariați.

Ca urmare, inspectorii din cadrul serviciului Control Relații de Muncă al ITM au depistat 20 de persoane cu muncă nedeclarată la 13 angajatori și au aplicat 17 sancțiuni, în valoare de 390.000 lei. La rândul lor, inspectorii de la Serviciul Control Securitate și Sănătate în Muncă au verificat alți 27 angajatori, în cazul cărora au fost dispuse 73 măsuri de remediere a neconformităților constatate, precum și o sancțiune contravențională, în valoare de 4.000 lei și 44 de avertismente.

Deficiențele constatate s-au referit la nerespectarea purtării echipamentului individual de protecție pentru toate riscurile de pe șantier și cele din atelierele de întreținere și reparare a autovehiculelor. În plus, la locul de muncă nu erau semnalizate zonele periculoase din șantier.     



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4325 secunde