"Isprăvi" la 16 ani: beat, a furat o mașină și a ajuns în șanț

Marţi, 15 Octombrie 2019, 23:09
149
Un adolescent de 16 ani, din comuna constănțeană Saraiu, este anchetat penal, după ce s-a îmbătat, a furat o mașină și a făcut un accident. 


Faptele au fost comise, luni, 14 octombrie, în localitatea tulceană Nicolae Bălcescu. Tânărul a sustras autoturismul din curtea unui localnic, s-a urcat la volan și a plecat să se plimbe. La un moment dat, întrucât șoferul nu a adaptat viteza la condițiile de drum, autoturismul a ieșit de pe partea carosabilă și a ajuns în șanț. Sosiți la fața locului, polițiștii au constatat că tânărul avea o alcoolemie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat și nu avea permis. 


Polițiștii tulceni au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența băuturilor alcoolice și furt în scop de folosință. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2034 secunde