ÎPS Pimen, înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei

165
ÎPS Pimen, înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei - 1-1590155919.jpg
Sute de credincioși au participat vineri la slujba de înmormântare a ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Ceremonia, la care a participat și prințul Nicolae al României, a fost oficiată de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, locțiitor de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și PS Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți, informează Digi24.


La slujbă au participat autorități județene și locale, preoți, călugări și sute de credincioși, care au stat distanțați în curtea măstiri. Slujba înmormântării a fost precedată de slujirea Sfintei Liturghii.


ÎPS Pimen a fost înmormântat la Mănăstirea Sihăstria Putnei. De-a lungul drumului spre locul de veci, mii de oameni, purtând flori și steaguri, au ieșit pe marginea șoselei pentru a-și lua rămas bun.


Mitropolitul Teofan a spus că ÎPS Pimen a fost iubit de Dumnezeu pentru că s-a străduit în toate să urmeze calea cea strâmtă, să poarte crucea, să fie răstignit pe ea, să ajute pe alții în drumul răstignirii pe Golgota vieții.


"A fost iubit de Dumnezeu, pentru că s-a străduit să asculte glasul Său, să înțeleagă mesajul Dumnezeiesc și să împlinească porunca cea cerească (...) Din Grădina Getsimani, unde a zăbovit aproape întreaga viață în sens duhovnicesc, a urcat adesea pe Tabor și a avut drept răsplată și clipe de lumină, de bucurie și de înviere. Vlădica Pimen a avut parte de o viață tumultos de bogată, o viață suprinzătoare prin complexitatea ei, uimitoare în coorodonatele ei esențiale", a spus mitropolitul Moldovei și Bucovinei, potrivit Agerpres.


ÎPS Pimen a fost adus de la Suceava la București cu un elicopter SMURD, în data de 20 aprilie. Era în stare gravă, infectat cu noul coronavirus, fiind internat la Institutul "Matei Balș".


ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților a fost intubat în seara zilei de 1 mai, după ce starea sa s-a agravat și a suferit complicații pulmonare.


Medicii l-au tratat pe ÎPS Pimen cu diferite scheme de tratament, în care a fost și Remdesivirul, un tratament care a dat rezultate foarte bune în cazul mai multor pacienți din SUA. ÎPS Pimen ar fi primit și mai multe doze de plasmă prelevată de la pacienți vindecați de Covid 19.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8163 secunde