Întâlnire a miniștrilor român și bulgar ai Apărării

107
1
Întâlnire a miniștrilor român și bulgar ai Apărării - mirceadusa2-1394195320.jpg

Articole de la același autor

Întâlnirea celor doi miniștri, român și bulgar, a avut loc în contextul Ședinței Comune a Consiliului de Cooperare la nivel înalt dintre Republica Bulgaria și România, care s-a desfășurat vineri, la Ruse, în Bulgaria. Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a transmis omologului său bulgar, Angel Naydenov, faptul că cele două țări pot face mai mult pentru eficientizarea cooperării bilaterale și creșterea vizibilității celor două state în cadrul NATO și UE. 


"Apreciez calitatea relațiilor de cooperare bilaterală militară între categoriile de forțe, iar semnarea memorandumului de înțelegere între guvernele noastre ne va da ocazia ca, în viitor, să desfășurăm activități comune pentru realizarea interoperabilității depline dintre cele două armate", a declarat ministrul Dușa. 


Un alt subiect dezbătut a fost participarea cu trupe la operațiile din Afganistan după anul 2014, mesajul delegației române fiind acela că țara noastră va continua acest proces în cadrul viitoarei misiuni de instruire, consiliere și asistență a forțelor afgane de securitate. 




Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
5 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6059 secunde