Instrucție pe Marea Neagră, la Forțele Navale Române

169
Instrucție pe Marea Neagră,  la Forțele Navale Române - instructiemareaneagra-1592237586.jpg

Articole de la același autor

Peste 800 de marinari militari români se instruiesc, zilele acestea, în Marea Neagră. Forțele Navale Române organizează, în perioada 15 - 18 iunie, exercițiul tactic de luptă "Shield Protector 20", care se va desfășura în raioanele maritime de instrucție din vestul Mării Negre, în vederea executării misiunilor de foc planificate și evaluării navelor participante la exerciții internaționale.

Peste 800 de militari, opt nave militare și un elicopter Puma Naval participă la acest exercițiu major condus de către Comandamentul Flotei din Constanța. Conform scenariului, pe mare, fregatele "Regina Maria" și "Mărășești", corvetele "Contraamiral Eustațiu Sebastian" și "Amiral Petre Bărbuneanu", dragorul maritim "Lt. Lupu Dinescu", navele purtătoare de rachete "Lăstunul" și "Zborul", precum și remorcherul maritim "Viteazul" vor executa trageri cu sisteme de artilerie și antisubmarin, exerciții de luptă la suprafață, de căutare și salvare pe mare, de remorcare, de reaprovizionare și de monitorizare a traficului naval, iar elicopterul Puma Naval IAR-330 va asigura secvențele de luptă aeriană și va pune în aplicare procedurile de localizare a unui submarin inamic.

"Activitatea constituie cel mai amplu exercițiu național desfășurat de Forțele Navale Române în anul de instrucție 2020 și are drept scop confirmarea capacității de reacție a acestei categorii de forțe armate prin executarea misiunilor planificate", precizează reprezentanții Forțelor Navale Române.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4791 secunde