Informații importante pentru militari. Ministrul Apărării vine, mâine, la Constanța

5141
Informații importante pentru militari. Ministrul Apărării vine, mâine, la Constanța - armata-1536493311.jpg

Articole de la același autor

În colegiile naționale militare și școlile de maiștri militari și subofițeri aparținând Ministerului Apărării Naționale vor avea loc, mâine, în prezența reprezentanților conducerii Ministerului Apărării Naționale, a personalului instituțiilor militare de învățământ, a părinților, a oficialităților administrațiilor publice locale și a cadrelor militare în activitate, în rezervă și în retragere, ceremonii de deschidere a anului de învățământ 2018-2019, astfel:

Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" din Constanța, ora 10.00, în prezența ministrului Apărării naționale, Mihai Fifor, și a șefului Statului Major al Apărării, generalul Nicolae Ciucă. 120 de elevi sunt în clasele a IX-a, 36 de elevi în clasele a X-a și 47 de elevi în clasele a XI-a. Ceremonia va avea loc la sediul Academiei Navale "Mircea cel Bătrân".

Colegiul Național Militar "Mihai Viteazul" din Alba Iulia, ora 09.00, în prezența secretarului de stat Mircea Dușa, șeful Departamentului pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale. Colegiul numără 440 de elevi, dintre care 120 în clasele a IX-a.

Colegiul Național Militar "Dimitrie Cantemir" din Breaza, ora 09.00, în prezența secretarului de stat Nicolae Nasta, șeful Departamentului pentru relația cu Parlamentul și calitatea vieții personalului. Colegiul are 470 de elevi, dintre care 120 în clasele a IX-a.

Colegiul Național Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova, ora 09.00, în prezența generalului-locotenent Adrian Tonea, locțiitorul șefului Statului Major al Apărării. Colegiul numără 389 de elevi, dintre care 120 în clasele a IX-a.

Colegiul Național Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc, ora 09.00. Colegiul are 474 de elevi, dintre care 120 în clasele a IX-a.

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Terestre "Basarab I" din Pitești, ora 09.00.

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene "Traian Vuia" de la Boboc, ora 09.30.

Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale "Amiral Ion Murgescu" din Constanța, ora 08.00.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 3.0836 secunde