Tupeu!

Individ fără permis, arestat. A fost prins, de două ori într-o singură zi, la volan

228
1
Individ  fără permis, arestat.  A fost prins,  de două ori  într-o singură zi,  la volan - individarestatcondusfarapermis-1426610898.jpg

Articole de la același autor

Un bărbat din Ovidiu a fost arestat pentru că a fost prins de două ori, în doar câteva zile, conducând fără permis. În același timp, prietenii lui s-au ales cu dosare penale pentru că au încercat să-l scoată basma curată.

Totul a început pe 13 martie, când polițiștii din Ovidiu l-au depistat pe Ionuț Gavrilă, de 32 de ani în timp ce conducea pe strada Națională (DN 2A) fără a poseda permis de conducere. Acesta a fost condus la sediul Poliției, i s-a întocmit dosar penal, după care a fost lăsat să plece. După doar câteva ore, aceiași polițiști l-au observat pe același individ cum conduce pe raza localității.

De această dată, oamenii legii l-au reținut pe Ionuț Gavrilă, pe care l-au prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. La sediul Poliției și-au făcut apariția alți doi bărbați, Ferdin Taifun A., de 28 de ani și Regep A., de 29 de ani, prieteni cu individul prins fără permis, care au început să declare că de fapt autoturismul nu a fost condus de amicul lor, ci de o altă persoană. Poveștile le-au fost demontate în scurt timp, iar binevoitorii s-au ales cu dosare penale pentru mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului. Magistrații Judecătoriei Constanța au decis ca Gavrilă să fie cercetat în arest preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, în timp ce prietenii lui sunt cercetați sub control judiciar. 

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
25 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1675 secunde