ÎNCEPE UN NOU AN UNIVERSITAR! Poliția Română, mesaj important pentru studenți

Duminică, 29 Septembrie 2019
113
A mai rămas o zi până când studenții vor intra în mediul academic. Viața în studenție nu e doar o probă care testează cunoștințele, ci și un "bilet" spre o nouă etapă din viața unui tânăr…

La început de an universitar, Poliția Română a reluat activitățile educativ-preventive și controalele în apropierea centrelor, campusurilor universitare și a căminelor studențești. În anul universitar 2018 – 2019, faptele penale sesizate în aceste zone a fost în scădere cu 30% față de anul precedent.

Polițiștii au inclus, în itinerariile lor de patrulare, cele 1.177 de unități de învățământ universitar din țară (universități, filiale, cămine studențești, biblioteci, case de cultură studențești), iar de marți, vor acționa suplimentar față de dispozitivul curent, pentru ca noul an universitar să înceapă în siguranță.

Echipajele de poliție rutieră vor fi în teren pentru fluidizarea traficului rutier în zona centrelor universitare, pe arterele intens circulate.

În anul universitar trecut, Poliția Română, prin Direcția de Ordine Publică, a desfășurat 1.836 de acțiuni și controale, dintre care 884 au vizat respectarea Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

Astfel, verificările polițiștilor arată că, din totalul celor 1.177 de unități cu destinație universitară, 92,69%, sunt asigurate cu pază (fie proprie, prin societăți specializate de pază sau pază mixtă).

Comparativ cu sfârșitul anului universitar anterior (2017 - 2018), numărul unităților de învățământ superior asigurate cu pază proprie a crescut cu 4%. De asemenea, o creștere au înregistrat și unitățile universitare asigurate cu pază mixtă (peste 10%), iar în ceea ce privește dotarea lor cu sisteme de alarmare împotriva efracției sau cu sisteme video, acestea au crescut cu aproape 10%.

Majoritatea faptelor penale sesizate în anul universitar trecut (71%), în care au fost implicați în principal studenți, au avut loc în incinta unităților universitare, restul petrecându-se în apropierea lor.

Infracțiunile sesizate în incintă au fost mai puține în anul universitar 2018 – 2019, față de cel precedent, cu 9%, iar cele sesizate în zona adiacentă, cu 30%. Ponderea o reprezintă furturile, al căror număr a scăzut cu peste 14%.

Pe parcursul anului, polițiștii au acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale comise în aceste zone. Astfel, în urma intervențiilor desfășurate, au fost aplanate peste 100 de stări conflictuale.

Au fost organizate peste 600 de întâlniri cu studenții, iar seria activităților și programelor de prevenire, destinate tinerilor, continuă și în acest an universitar.

O astfel de activitate a fost organizată de colegii de la Timiș, când au stat de vorbă cu studenții care s-au cazat deja în cămin. Recomandările esențiale pentru a preveni furturile din camere căminelor studențești au ajuns la tineri printr-o campanie, prin discuții și afișe.

NU UITAȚI!

Facultatea vine cu un alt mod de a învăța viața. Anul universitar bate la ușă și mulți dintre voi, studenți și părinți, vă aflați încă în căutare de cazare…În cămin sau în chirie, oriunde alegeți să vă mutați, nu lăsați bagajele nesupravegheate pe holuri, alei, ori în fața căminului.

Nu lăsați geamurile, portierele și portbagajul autoturismului deschise, chiar dacă îl părăsiți pentru scurt timp și aveți bunuri la vedere în interiorul mașinilor (borsete, laptop, acte, genți etc.).

Pentru ca drumul cu trenul spre localitatea în care alegeți să urmați studiile să fie lipsit de probleme, aveți grijă de bagaje și în relațiile cu necunoscuții!

Nu înstrăinați cheia camerei, dând posibilitatea unor persoane rău intenționate să confecționeze o copie după aceasta.

Fiți atenți în relațiile cu persoanele nou cunoscute sau cunoscute întâmplător ori despre care aveți puține informații și nu îi găzduiți în cămin.

Evitați discuțiile despre bunurile de valoare pe care le aveți în cămin.

Anunțați imediat Poliția atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în fața ușii sesizați persoane dubioase sau care staționează fără motiv. Rețineți cât mai multe semnalmente ale acestora.


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1952 secunde