ÎNCEPE PROCIV 2017. IGSU pornește sirenele pentru testarea echipamentelor

1821
3
ÎNCEPE PROCIV 2017. IGSU pornește sirenele pentru testarea echipamentelor - sirenele450x2708850390026543200-1492492512.jpg

Articole recomandate

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) va desfășura, de marți până vineri, la nivel național, un amplu exercițiu pentru testarea și verificarea unor echipamente din componența sistemului de înștiințare, avertizare și alarmare în situații de protecție civilă - PROCIV 2017.


Sirenele care anunță situațiile de urgență vor suna alternativ, în toată țara, pe parcursul a patru zile, începând de marți și până vineri, între orele 10.00 și 15.00, în cel mai amplu exercițiu de testare a sirenelor, potrivit Romania TV.


Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, spune că populația trebuie să știe ce înseamnă fiecare sunet al sirenei, în cazul unor situații de mare risc.


Simulările vor începe marți, iar timp de patru zile vor fi verificate atât fluxurile de transmitere a mesajelor de înștiințare către autorități, cât și modul de funcționare a mijloacelor de alarmare a populației (sirene) existente la nivelul comunităților.


În perioada vizată, locuitorii Capitalei și cei din județele țării vor auzi semnalul de alarmare, compus din cinci sunete a câte 16 secunde fiecare, în intervalul orar 10,00 — 15,00. 


De asemenea, în funcție de caracteristicile tehnice, vor fi testate și echipamentele care permit transmiterea mesajelor de avertizare vocală către populație.


IGSU le recomandă cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările inspectoratelor pentru situații de urgență. Mesajele tip voce vor fi particularizate cu sintagma "Exercițiu".


Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a explicat că exercițiul vizează și obișnuirea populației cu sunetele de alarmare.


"Este un exercițiu prin care testăm sirenele, obișnuim populația și încercăm să pregătim ce înseamnă fiecare sunet, ce înseamnă când sună așa sau ce înseamnă când sună altfel. Exerciții similiare s-au făcut și în alte țări. Dacă luăm Germania, recent a avut loc un exercițiu pe plan național prin verificarea sistemelor de înștiințare publică", a declarat Arafat, joi, într-o conferință de presă.


El a adăugat că acest gen de exercițiu nu a mai fost făcut de foarte mult timp și este util pentru a vedea cât de bine se aud aceste sirene.










Comentează știrea

mihai
18 aprilie 2017
Pregătiri preliminare

Vor fi verificate sirenele pentru situații de urgență ! Așa, și................. ?????????? Anterior acestei verificări, la nivel național, au fost stabilite locurile de adăpostire a populației ? Populația a fost învățată cum să procedeze la fiecare dintre semnalele de alarmă ? Au fost stabilite resursele logistice alocate pentru fiecare tip de alarmă...... corturi, hrană, apă, medicamente pentru populație, zonele de acțiune ale echipelor de intervenție ????????????

radu
18 aprilie 2017
Hidranți exteriori pentru stingerea incendiilor în cartiere

Nu am nimic împotrivă cu verificarea sirenelor din oraș. Ar trebui, totuși, ca cei în drept să nu uite faptul că, unul dintre efectele dezastrelor sau ale atacurilor aeriene este și cel al deteriorării conductelor de gaze și a instalațiilor electrice, fapt care poate produce incendii. Ar trebui ca Prfectura Județului Constanța și Primăria Municipiului Constanța să ia în calcul și montarea de hidranți pentru stingerea incendiilor în cartierele orașului Constanța și nu numai, în conformitate cu prevederile Legii nr. 307 din 2006 actualizată, precum și ale celorlalte acte normative în vigoare !

Anna
18 aprilie 2017
Vai de noi

Fratilor, nu s-a auzit nimic...vai de noi intr-un caz real...vai de noi , nu suntem pregatiti din nici un punct de vedere!!!!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5561 secunde