INCENDIU VIOLENT! ARDE O CASĂ PE ŞOSEAUA MANGALIEI

Marţi, 13 Aprilie 2021, 18:53
1936
Un incendiu violent a izbucnit la una dintre casele situate pe Şoseaua Mangaliei, din Constanţa. Fumul dens se poate vedea de la distanţă. Pompierii au fost solicitaţi la faţa locului dar încă nu au ajuns pentru a stinge focul.
  
Cei prezenţi la faţa locului, pot observa cum focul s-a extins şi la casele învecinate.


De asemenea, traficul se desfăşoară cu dificultate în zonă.


UPDATE
Potrivit reprezentanţilor ISU, au fost cuprinse de flăcări două case. Intervin patru autospeciale de stingere, o autoscară şi un echipaj Smurd.


Din primele informaţii reiese că sunt două victime. "Au fost scoase din incendiu două persoane, o femeie şi un bărbat. Deocamdată, nu avem informaţii cu privire la starea acestora", au transmis reprezentanţii ISU.


UPDATE


Incendiul este localizat. Se lucrează pentru lichidare. Cele două victime sunt asistate medical la faţa locului.


UPDATE


Una dintre victime, barbatul, este inconstienta si prezinta arsuri pe suprafata corpului. Acesta a fost transportat de unitatea de Terapie Intensiva Mobila la Spitalul Judetean Constanta. Potrivit reprezentantilor ISU, cele doua victime au fost scoase din foc de catre doi pompieri aflati in timpul liber, care se aflau in zona. Acestia au observat fumul, au ajuns primii la fata locului si au intervenit rapid pentru salvarea persoanelor. Potrivit cadrelor medicale, în urma incendiului au fost rănite două persoane: un bărbat de 65 de ani, care a suferit arsuri pe 25% din suprafața corpului și ale căilor respiratorii și o femeie de 60 de ani, intoxicată cu gaze. Bărbatul a fost transportat la spital.


Pagina a fost generata in 0.2062 secunde