€ 4.7204
£ 5.2539
$ 4.2231

Mai multe ştiri online:

Încălțări contrafăcute, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

Ştire online publicată Miercuri, 19 Septembrie 2018. Autor: Andreea PERHAIȚĂ
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud, au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea, într-un container sosit din China, articole de încălțăminte în valoare de peste 950.000 lei, susceptibile a fi contrafăcute.

Produsele au fost găsite în timpul unui control amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială de pe raza municipiului București. Administratorul societății comerciale este un cetățean chinez, în vârstă de 33 de ani, având reședința pe raza județului Ilfov. În total, au fost descoperite 1.600 perechi de încălțăminte susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

„Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 956.800 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun”, precizează reprezentanții Gărzii de Coastă. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7843 secunde