Încă un președinte de Consiliu Județean a intrat la DNA. Maricel Popa de la Iași, urmărit penal pentru abuz în serviciu

98
Încă un președinte de Consiliu Județean a intrat la DNA. Maricel Popa de la Iași, urmărit penal pentru abuz în serviciu - maricel-1510074158.jpg
Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Maricel Popa, este urmărit penal de procurorii anticorupție pentru săvârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.


Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marți, AGERPRES, președintele CJ Iași este cercetat în legătură cu rezilierea abuzivă a unor contracte de reabilitare a infrastructurii rutiere.

În același dosar mai sunt urmăriți penal Daniel Ioan Achiței, la data faptelor director al Direcției Județene de Administrare a Drumurilor și Podurilor (DJADP) Iași și consilier personal al președintelui CJ Iași, pentru abuz în serviciu (două fapte) și complicitate la abuz în serviciu, dar și Ion Echimov, administrator al SC Eky Sam SRL, precum și societatea respectivă, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu.

"În perioada 2016-2017, suspectul Popa Maricel, în calitate de președinte al CJ Iași, beneficiind de ajutorul suspectului Achiței Daniel-Ioan, a încălcat prevederile legale privind desfășurarea activităților de investiții și reabilitare a infrastructurii județene, în sensul că, direct sau prin intermediar, a sistat în mod abuziv trei contracte care aveau ca obiect întreținerea drumurilor județene. Concret, în contextul unui scandal mediatic creat în legătură cu lucrările de întreținere ce se efectuau pe drumul județean 248 A (Iași — Voinești — Țibănești), suspectul Popa Maricel a stopat lucrările respective pe motiv că ar exista nereguli la efectuarea lucrărilor, fără ca această hotărâre să aibă la bază vreo expertiză tehnică", se precizează în comunicatul DNA.

Conform aceleiași surse, Maricel Popa, procedând în aceeași manieră, a determinat excluderea unei societăți din cadrul asocierilor de firme care au câștigat două dintre contractele în cauză și înlocuirea acesteia cu una "agreată".

"Într-unul dintre cazuri, ca urmare a conduitei infracționale a suspectului Popa Maricel, a fost produs un prejudiciu firmei respective în sumă de 717.898 lei. În celălalt caz, beneficiind de ajutorul acordat de suspectul Achiței Daniel-Ioan, activitatea de deszăpezire a drumurilor județene pentru perioada 1 ianuarie — 15 martie 2017 a fost retrasă din sarcina aceleiași firme și preluată în mare parte de către SC Eky Sam SRL. Prin acest demers a fost creat folos patrimonial necuvenit către SC Eky Sam SRL în valoare de 1.127.563 lei", se mai arată în comunicat.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.1245 secunde