Înarmați până în dinți

1745
1
Înarmați până în dinți - 9582fc4c0fb8157b902bcbf8dbb8283d.jpg
Mai bine de 5.000 de constănțeni dețin legal arme de foc, indiferent că este vorba de arme letale sau neletale, lăsând la o parte numărul celor care posedă ilegal aceste arme.

Cei care nu au permis de port armă, dar își doresc asta, trebuie să țină cont de următoarele lucruri.
Potrivit comisarului Nicolae Barbu, din cadrul Serviciului de Arme Explozibil și Substanțe Toxice Constanța, printre condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a-și putea cumpăra o armă se numără împlinirea vârstei de 18 ani, cât și dovedirea necesității deținerii și, eventual, a folosirii acesteia. Totodată, persoana respectivă nu trebuie să fi fost condamnată, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă cu închi-soarea mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție. Astfel, dacă doriți să aveți în dotare permis de port armă trebuie să fiți apți din punct de vedere psihologic și medical, să dovediți faptul că ați absolvit un curs de instruire teoretică și practică, organizat de o firmă autorizată.
Cererea de eliberare a autorizației de procurare a armelor letale se depune la Inspectoratul Județean de Poliție, și trebuie să fie însoțită de un certificat medical, cazierul judiciar, avizul psihologic eliberat cu cel mult 12 luni înaintea depunerii cererii, din care să rezulte că sunteți apt să folosiți arme și muniții letale.
Pe lângă acestea, trebuie să prezentați, dacă este cazul, carnetul de membru vânător, în original și copie, vizat pe anul în curs - pentru arme lungi cu destinația - vânătoare sau după caz, tir sportiv sau biatlon, în cazul în care solicitați autorizarea procurării armei în scopul portului și folosirii acesteia;
Și nu în ultimul rând, acolo unde este cazul, prezentați și carnetul de antrenor de tir sau biatlon eliberat de Agenția Națională pentru Sport sau legitimația de sportiv de tir sau biatlon, vizat la zi de Federația Română de Tir Sportiv sau de Federația Română de Schi și Biatlon, în original și copie, pentru arme de tir.

3.000 de constănțeni au arme letale
Pentru cei care nu știu, armele letale se clasifică, în funcție de destinație, astfel : apărare și pază, vânătoare, de tir, de colecție.
Armele de apărare și pază pot fi procurate numai de către dem-nitari, magistrați, diplomați, militari, polițiști, dar și persoanele care îndeplinesc o funcție ce implică exercițiul autorității publice, pe perioada în care au această calitate (primari, consilieri) cât și persoanele incluse în programe de protecție a martorilor.
Armele de vânătoare pot fi procurate numai de către membrii unei asociații de vânătoare.
Arme de tir pot avea numai sportivii și antrenorii de tir, precum și vânătorii și colecționarii de arme. Totodată, vânătorii pot procura numai arme de tir din categoria armelor lungi.
Armele de colecție letale, aflate în stare de funcționare, pot fi procurate numai de către colecționarii de arme.
Procurarea armelor se poate realiza prin cumpărare, donație, moștenire sau închiriere, după caz.
Potrivit lui Nicolae Barbu, la nivelul județului Constanța, aproxi-mativ 3.000 de persoane dețin arme letale.

Aproximativ 2.000 de persoane au arme neletale
Dacă vorbim de armele neletale, numărul constănțenilor care au permis de port armă scade la 2.000, potrivit lui Barbu. Și aici vorbim de două categorii de arme. Cele care sunt supuse autorizării (pistoale cu bile de cauciuc) și cele supuse notificării ( cu gaze).
Conform Legii 295 privind regimul armelor și munițiilor, pentru achiziționarea unei arme de autoapărare cu gaze sau bilă de cauciuc, tir sportiv și vânătoare, trebuie să aveți minim vârsta de 18 ani cât și să obțineți autorizația de cumpărare de la Poliție - Serviciul arme.
Pentru cei interesați de cumpărarea pistoalelor cu bile de cauciuc actele necesare sunt cazierul judiciar, copie după buletin, fișe analize medicale, test psihologic (la un cabinet autorizat), o taxă de 100 de lei, două poze tip buletin, toate acestea însoțite de o cerere.

Comentează știrea

Despa
16 august 2011
In Romania vine hotul si te impusca letal ca statul nu iti da sansa de a te apara !

Adica daca esti demnitar, primar,consiler,presedinte,parlamentar ,deputat,dupa ce ai imunitate mai ai drept de port si folosire arma letala. Dar noi cetatenii acestei tari nu mi se da dreptul de a ne apera viata si propritatile folosind o arma letala .Oare si in alte state civilizate este asa ? Eu zic sa ne luam dupa acele state civilizate care permit oricarui cetatean normal care nu a abuzat de o arma letala , sa primeasca sansa de a se apara cu orice tip de arma letala doreste , mai bine zis isi permite.( pt ca o arma letala performanta + munitia aferenta este foarte scumpa).

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8602 secunde