În Constanța au avut loc mai puține infracțiuni, de la începutul lui 2014

104
În Constanța au avut loc mai puține infracțiuni, de la începutul lui 2014 - 28apriliebilanttreiluni3-1398697956.jpg

Articole de la același autor

Infracționalitatea în municipiul Constanța este în scădere în municipiul Constanța - aceasta este concluzia bilanțului realizat de Poliția municipiului Constanța, pe primele trei luni ale anului în curs. Astfel, în perioada amintită numărul infracțiunilor sesizate a scăzut cu 14%, iar numărul furturilor comise în reședința de județ s-au diminuat cu 24%, față de perioada similară a anului precedent. 


"Pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță civică, zilnic au fost analizate evenimentele înregistrate, fiind adaptate dispozitivele de siguranță publică în funcție de situația operativă. Astfel, s-a înregistrat o scădere de 30% a infracțiunilor stradale, față de perioada similară a anului 2013, totodată, fiind constatate în flagrant 20 de astfel de fapte. 


Polițiștii de proximitate au desfășurat 422 activități în comunitate (unități de învățământ, asociații de proprietari, medii de afaceri), din care 49 în colaborare cu alte instituții, inclusiv ONG-uri. 


De la începutul anului 2014, până în prezent, polițiștii din municipiul Constanța au aplicat 6.991 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.770.630 lei, din care 4.241 sancțiuni privind nerespectarea unor norme la regimul rutier, 1.840 de sancțiuni pentru nerespectarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 356 de sancțiuni privind nerespectarea unor norme de protecție a populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 343 pentru nerespectarea unor norme privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români și 78 de sancțiuni pentru nerespectarea unor norme privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor", au precizat reprezentanții Poliției Constanța.


Pentru perioada următoare, au mai afirmat reprezentanții instituției, "Poliția Municipiului Constanța va avea în vedere creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, protejarea patrimoniului acestora, asigurarea siguranței stradale și rutiere, întărirea dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice, dezvoltarea activităților de cercetare penală și a transparenței în relațiile cu mass-media și cu societatea civilă".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Duminică, 02 Martie 2014
Stire din Eveniment : Prins la volan cu permisul suspendat
Pagina a fost generata in 0.4383 secunde