Video IMAGINI VIDEO REVOLTĂTOARE! "Tarzan" de Constanța. Beat la volan, a făcut praf cinci mașini!

1419
8

Articole de la același autor

Ieri, pe la ora 10 dimineața, un tânăr de 22 de ani, o veche cunoștință de-a oamenilor legii, Ionuț Bogdan Stroe, se plimba pe străzile din Constanța, la volanul unui autoturism Skoda, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Tânărul șofa pe bulevardul Aurel Vlaicu, dinspre bulevardul Tomis către bulevardul Alexandru Lăpușneanu. La un moment dat, ajungând în zona stației de autobuz RATC din zona Oxford, tânărul a pierdut controlul volanului și a intrat în trei mașini parcate. Autoturismul și-a continuat deplasarea și a spulberat-o pe o tânără, de 19 ani, care se afla în stația de autobuz.

"Conducătorul auto a lovit trei autoturisme parcate, după care a fost proiectat pe trotuar în stația de autobuz, unde a surprins și accidentat o tânără", a precizat comisarul Ciprian Sobaru, șeful Biroului Rutier Constanța.

Polițiștii rutieri au ajuns la fața locului și au început verificările. Nu mare le-a fost mirarea oamenilor legii când au aflat faptul că același șofer mai fusese implicat și într-un alt eveniment rutier, produs în jurul orei 9. Atunci, Stroe a lovit două mașini parcate pe strada Mihai Viteazu din munici-piul Constanța, însă și-a continuat depla-sarea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Rutieriștii l-au testat pe tânăr cu aparatul Drager, rezultatul fiind pozitiv: acesta avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Stroe s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Pus în fața faptului împlinit, șoferul a început să fie… amnezic! Acesta le-a spus rutieriștilor că nu a condus el și nici nu își aduce aminte să fi fost în mașină la momentul producerii evenimentelor.

v v v

Extinzând cercetările, oamenii legii și-au dat seama că individul este un vechi "client". Acesta a mai fost sancționat și a rămas fără permisul de conducere în repetate rânduri. Spre exemplu, tânărul este și protagonistul unei filmări postate pe rețelele de socializare, la începutul lunii iunie 2014, când, împreună cu mai mulți amici, s-a filmat în timp ce el conducea un autoturism pe DN 3, în zona localității Băneasa, nerespectând normele rutiere. La momentul respectiv, polițiștii s-au autosesizat, identificându-l și sancționându-l contravențional cu 850 lei și reținându-i permisul de conducere pentru circulație pe sens opus, nefolosirea centurii de siguranță și lăsarea liberă a volanului în timpul mersului. De asemenea, în perioada 15 ianuarie - 13 februarie, acesta a avut permisul de conducere reținut pentru nerespectarea indicațiilor polițistului. 

Comentează știrea

Dani
10 martie 2015
Pericol public

Este baiatul lu mami din Viile , dna floros doina , zis grecoaica ,dar dna consilier local .......ce sa mai zicem , bine ca nu a omorit fata sau alta persoana.

baciu
10 martie 2015
bulakis, pandaimos

Ceva bulau pentru tanarul delicvent?

job online de acasa
10 martie 2015
job

Un produs de exceptie, in totalitate romanesc isi cauta colaboratorii pentru a fi promovat in mediul online. Este o munca usoara, frumoasa si bine rasplatita, pe care poti sa o faci atat in timpul liber cat si full time. Perspectivele sunt foarte incurajatoare. Propunerea se adreseaza persoanelor care au acces la internet, sunt hotarate si perseverente. Cautam operatori online pt o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

eb
10 martie 2015
RROMania, tara de idioti

Trebuia legat de prima data. Tara de rahat.....

mihail30
10 martie 2015
Cea mai cautata oferta de lucru !!!

Cea mai cautata oferta de lucru! Veti gasi din ce in ce mai des aceasta oferta de lucru, pentru ca noi suntem cei mai seriosi! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

dRAGOS
10 martie 2015
LUCREAZA COMOD DE ACASA

Foarte multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

eu lucrez deja
10 martie 2015
Dragosel

cu maica-ta, ii dau la capatina !

EscorteDinRomania.ro
21 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.399 secunde