Iată cum goleau conturile americanilor hackerii constănțeni cercetați de DIICOT pentru fraude bancare!

6410
Iată cum goleau conturile americanilor hackerii constănțeni cercetați de DIICOT pentru fraude bancare! - fbccc4842aa171c9c91717775f08b460.jpg

Articole de la același autor

Vineri, magistrații de la Curtea de Apel Constanța au decis amânarea recursului declarat de cele nouă persoane acuzate de fraude bancare împotriva deciziei Tribunalului prin care s-a decis arestarea lor preventivă pentru o perioadă de 29 de zile pentru luni, la ora 10. Persoanele care au fost arestate din cele 25 care sunt cercetate în acest dosar și care cer să fie eliberate sunt: Daniel Bădilă, Ștefan Miron, Ionuț Mihai, Adrian Mocanu, Adrian Vișan, Ionuț Vișan, Viorel Enache, Constantin Tici și Arif Etem.
Motivul amânării a fost că mai mulți avocați au susținut că nu au avut acces la dosar și că, prin urmare, nu ar putea să își formuleze apărarea în mod profesionist. Mai mult decât atât, unii dintre avocații care au fost tocmiți de familiile inculpaților în momentul desfășurării actelor de urmărire penală au invocat că procurorii DIICOT le-ar fi îngrădit dreptul la probe și i-ar fi transformat în adevărate "piese de mobilier"(!).

Bogați peste noapte
În sarcina lui Daniel George Bădilă, de 38 de ani, din Constanța, administrator la SC Aquadream SRL Constanța, se reține că, împreună cu Florin Miron și Ștefan Miron, ar fi efectuat mai multe operațiuni financiare frauduloase la bancomate ale Unicredit Țiriac Bank SA și OTP Bank SA, instalate în Mamaia. Folosind carduri emise de Lloyds TCB Bank Plc ei au realizat operațiuni de aproape 100.000 de lei. Tot Bădilă este acuzat că a efectuat operațiuni bancare de peste 300.000 de lei, folosind tot carduri din Marea Britanie, operând la pos-uri (acceptarea plăților cu cardul) instalate la punctul de lucru al societății sale.
Ionuț Mihai, de 20 de ani, din Constanța, este acuzat că s-ar fi asociat cu Adrian Mocanu, de 20 de ani, și Adrian Alexandru Vișan, de 22 de ani, pentru a comite infracțiuni informatice frauduloase cu instrumente de plată electronică. Cei trei au fost sprijiniți, spun procurorii DIICOT Constanța, și de Ionuț Mihai Vișan, de 23 de ani, și Viorel Enache, de 25 de ani.
Ionuț Mihai, în cursul lunilor august și noiembrie 2009, a efectuat operațiuni de ridicare a unor sume de bani de la agenții Western Union din Constanța, Viena și Munchen, bani ce proveneau din transferuri frauduloase realizate de Adrian Mocanu, Adrian Alexandru Vișan și Viorel Enache.
Constantin Cosmin Stici, de 37 de ani, din Constanța, este acuzat că, începând cu luna iulie 2009, l-ar fi ajutat pe fratele său, Sorin Stici, să efectueze mai multe transferuri frauduloase online prin sistemul Western Union a unor sume de dolari din conturile aferente cardurilor aparținând unor cetățeni americani. Acesta a acceptat cu știință să figureze în calitate de destinatar al unora din aceste transferuri frauduloase, ulterior ridicând personal de la agenții Western Union din Constanța sume mari de bani.
Erif Etem, de 43 de ani, din Constanța, a fost arestat pentru că, începând cu luna octombrie 2009, l-ar fi ajutat pe Sorin Stici, prin intermediul fratelui acestuia, Constantin Cosmin Stici, să efectueze mai multe transferuri online de bani frauduloase, din contul unor cetățeni americani.

Clone iscusite de pagini bancare
Procurorii susțin că, după ce o parte dintre inculpați au realizat clonele unor pagini web ale unor instituții bancare (Bank of America, Capital One Bank, Hudson City Bank, Wells Fargo Bank, toate din SUA) găzduite pe diferite servere, au transmis, cu utilizarea unor aplicații, paginile contrafăcute, prin mesaje e-mail, către diferiți utilizatori, clienți ai instituțiilor financiare atacate. Paginile respective conțineau un avertisment nereal, respectiv o înștiințare falsă cu privire la anularea ori restricționarea accesului clientului la contul lui bancar. Pentru restabilirea situației, clientul era invitat să urmeze un link și să completeze un formular cu toate datele personale cerute, respectiv nume, data nașterii, adresa de domiciliu, număr de telefon, SSN, număr card, data expirării, CVV, codul PIN etc. Date suficiente pentru a fi efectuate transferuri prin Western Union a unor importante sume de bani, care au fost ridicate de numeroase persoane, folosite de inculpați ca "săgeți".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4663 secunde