Hoverboard-uri chinezești, confiscate în Portul Constanța Sud Agigea

619

Articole de la același autor

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă împreună cu lucrătorii vamali de la Biroul Vamal Constanța Sud au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea, într-un container sosit din China, scutere electrice în valoare de peste 530.000 lei, despre care există suspiciunea că ar fi contrafăcute.

Astfel, în cursul zilei de 6 decembrie, oamenii legii au efectuat un control amănunțit la un container sosit din China, având ca destinatar o societate comercială din municipiul București. Cu acest prilej, au găsit 675 de hoverboard-uri electrice, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală al unei mărci cunoscute.

"La cercetări s-a stabilit că administratorul societății comerciale este un cetățean român, în vârstă de 29 de ani, având domiciliul pe raza județului Tulcea. Bunurile, a căror valoare dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă se ridică la suma totală de 533.600 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către lucrătorii vamali, iar polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun", precizează reprezentanții Gărzii de Coastă. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2031 secunde