Hoțul de biciclete care a terorizat Constanța, prins de polițiști

523
Hoțul de biciclete care a terorizat Constanța,  prins de polițiști - hotuldebiciclete2-1533139209.jpg

Articole de la același autor

În aproape trei luni de zile, un hoț a reușit să fure zeci de biciclete. Pentru unele dintre ele, proprietarii nici măcar nu au mai reclamat dispariția.

Recent, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție au finalizat recent ancheta în care un bărbat, în vârstă de 38 de ani, este cercetat pentru comiterea a 18 infracțiuni de furt calificat. Astfel, polițiștii constănțeni au reținut în sarcina bărbatului comiterea a 18 infracțiuni de furt calificat, fapte comise în perioada aprilie - iunie 2018, pe rețeaua municipiului Constanța, acesta fiind bănuit că ar fi sustras unor persoane mai multe biciclete, din curtea locuințelor sau din scara blocurilor, cu un prejudiciu total de 53.062 lei.

Totodată, pe parcursul cercetărilor, polițiștii au identificat cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 48 de ani, bănuiți de implicarea acestora în valorificarea bunurilor sustrase, prin aceea că ar fi achiziționat biciclete de la bărbatul, de 38 de ani, având cunoștință că bunurile provin din infracțiuni de furt. Unul dintre cei cinci bărbați este cercetat sub măsura controlului judiciar.

"În cadrul anchetei penale, au fost efectuate patru pecheziții informatice, în urma cărora s-au obținut fotografii ilustrând 20 de biciclete, bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni de furt. În continuare, polițiștii au identificat și ridicat în vederea cercetărilor șase biciclete, bunuri susceptibile a proveni din infracțiuni de furt, până la acest moment, nefiind obținute date sau indicii cu privire la reclamanți", precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Polițiștii constănțeni au recuperat și restituit persoanelor vătămate mai multe biciclete sustrase, valoarea prejudiciului recuperat fiind de 27.119 lei.

În cadrul activității, polițiștii au beneficiat de sprijinul de specialitate al UTAI Constanța, BOS Constanța, BCCO Constanța, fiind angrenați și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 28 Iulie 2018
Stire din Eveniment : Copil tâlhărit de un băiat de 14 ani
Pagina a fost generata in 0.549 secunde