GRAV ACCIDENT RUTIER / Șoferul, un cunoscut infractor, a fugit de la locul faptei

Luni, 15 Octombrie 2012
6160
Un grav accident rutier a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în centrul localității Hârșova. Un șofer fără permis a lovit mortal un bărbat, iar în loc să oprească, să se intereseze de starea victimei și să cheme Ambulanța, el a părăsit locul accidentului. După zece ore de căutări, polițiștii de la Rutieră au reușit să dea de urma infractorului și să-l aducă la audieri. 


Așa au aflat că individul nu avea permis, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a și părăsit locul accidentului fără să-i pese că a omorât un om. Mai mult decât atât, individul este recidivist, el fiind cunoscut de oamenii legii ca un hoț cu ștate vechi în pofida vârstei destul de fragede. Nu este exclus ca, duminică noaptea, el să fi fost "surprins" de accident chiar în timp ce se întorcea, în mare grabă, de la o nouă "lovi-tură".

Cum s-a produs tragedia?

Polițiști spun că totul s-a întâmplat în jurul orei 2, când un autoturism marca Opel Tigra, cu numere de Belgia, condus de Silviu Sebastian Vladu, de 24 de ani, din localitatea Ciobanu, l-a lovit pe un bărbat de 40 de ani, Cristian Panainte, din localitatea Dorobanțu, care se afla pe partea carosabilă. Au existat toate condițiile, spun polițiștii, pentru producerea unei tragedii. Ne referim aici la faptul că șoferul nu avea permis, conducea cu viteză, era noapte, ceață, umed pe jos, pietonul se afla pe partea carosabilă, posibil în stare de ebrietate.

În urma leziunilor suferite, șansele de supraviețuire ale victimei au fost egale cu zero, căci medicii care au sosit la fața locului nu au mai putut face absolut nimic pentru a-l readuce la viață pe bărbat.

Tânărul care a produs accidentul, știind că nu are permis și fiind conștient că victima este foarte posibil să nu supraviețuiască, a ales să părăsească locul accidentului, crezând că astfel ar putea scăpa de rigorile legii.

Prins după zece ore

Polițiștii de la Rutieră au demarat o amplă acțiune pentru identificarea autoturismului și șoferului care au produs tragedia.

După mai multe ore de căutări, oamenii legii l-au identificat pe șofer, ieri, în jurul orei 12, în persoana lui Silviu Sebastian Vladu, din localitatea Ciobanu. El a recunoscut că a fugit de la fața locului pentru că nu avea permis de conducere și s-a speriat gândindu-se la consecințe. Mai mult decât atât, el a încercat să șteargă urmele accidentului, vrând să repare daunele provocate de acesta, dar observând că mașinile de Poliție se perindau prin localitate a ales să abandoneze autoturismul la marginea satului.

Nu era însă decât o chestiune de timp până când polițiștii constănțeni reușeau să pună mâna pe făptaș, astfel că, în jurul orei 12, după aproximativ 10 ore de căutări, ei au reușit să-l prindă pe vinovat.

Silviu Sebastian Radu a recunoscut că a fugit de la locul accidentului de frică.

El a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore și urmează să fie prezentat procurorilor cu propunere de arestare pentru comiterea a trei infracțiuni extrem de grave: ucidere din culpă, conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis și părăsirea locului accidentului.



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.396 secunde