GRAV ACCIDENT FEROVIAR ÎN ITALIA. UN ROMÂN SE AFLĂ PRINTRE CEI MORȚI!
Articole recomandate
O persoană din Satu Nou a suferit arsuri pe față și pe mâini, fiind transportată la spital
23 Aprilie 2024
Reținut pentru trafic de droguri de mare risc și efectuarea de operațiuni cu substanțe psihoactive
23 Aprilie 2024
Instruiri pentru cutremur în școlile din Constanța
23 Aprilie 2024
Oficial de la autorităţi. Ce amendă a primit şoferul care a circulat cu maşina în zona pietonală de pe strada Ştefan de Mare
23 Aprilie 2024
Două persoane și-au pierdut viața și cel puțin douăzeci au fost rănite în urma unui accident feroviar care a avut loc miercuri noapte în provincia Torino.
Agenția de presă italiană ANSA anunță că printre victimele decedate se numără și un român în vârstă de 64 de ani. Potrivit corespondentului Digi24 în Italia, Sergiu Balaban, românul se afla în convoiul care escorta TIR-ul și s-ar fi dat jos pentru a ridica bariera, când a avut loc accidentul.
A doua victimă decedată este mecanicul trenului. Alte 18 persoane au fost rănite în accident.
Un tren a izbit în plin un TIR care ar fi traversat calea ferată pe culoare roșie a semaforului. Convoiul plecase din Torino în jurul orei 22:00 și ar fi trebuit să ajungă la Ivrea, un oraș din aceeași provincie.
La bord se aflau în jur de patruzeci de persoane în momentul impactului. Potrivit primelor impresii, accidentul nu putea fi evitat. În ciuda faptului că mecanicul locomotivei a observat mașina de mare tonaj și a tras frâna de urgență, impactul a fost destul de puternic.
Șoferul TIR-ului înmatriculat în Cehia a supraviețuit și a fost supus la un test de alcoolemie. Fiind transport excepțional, el avea și escortă. Tehnicii care escortau încărcătura spun că semaforul s-a transformat repede din verde în roșu și că au încercat inutil să-l avertizeze pe șofer prin radio.
Nu a mai avut timp să reacționeze. Transportul excepțional făcuse 1.000 de kilometri deja și mai avea puțin până la destinație.
Este exclusă o nefuncționare a mecanismului care acționează barierele, care a continuat să sune și să lumineze vreme de două ore de la impact.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Descoperire macabră în Italia! Bărbat român, găsit fără suflare într-un bazin cu apă pentru irigații
Joi, 24 Mai 2018
Miercuri, 23 Mai 2018
Marţi, 22 Mai 2018
Marţi, 22 Mai 2018
Luni, 14 Mai 2018
Vineri, 11 Mai 2018
Joi, 03 Mai 2018
Joi, 03 Mai 2018