Galerie foto. Vandalizarea băncilor, distracția de vineri seara a unor tineri constănțeni

432

Articole de la același autor



Nici nu a început bine reamenajarea Parcului Dragoslavelor și deja o parte din mobilierul urban a fost vandalizată. 
Poliția a fost sesizată în această seară de locuitorii din Faleză Nord în legătură cu niște tineri care au smuls o bancă și o aruncau peste gard.


Ajunși la fața locului, oamenii legii au surprins trei minori, cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, care au fost sancționați contravențional cu o amendă de 500 de lei fiecare, pentru distrugerea elementelor de mobilier urban. 
"Amintim faptul că lucrările începute de Primăria Constanța la Parcul Dragoslavelor au început cu modernizarea infrastructurii și reabilitarea aleilor ce vor fi amenajate cu pavele care vor spori confortul locuitorilor, apoi se va trece la montarea echipamentelor de joacă, distribuite pe 3 zone. 


Parcul va fi dotat, de asemenea, cu o zonă de fitness și cu două miniterenuri de sport: unul de fotbal și unul de baschet pentru ca cei mici și nu numai să-și poată exersa abilitățile sportive cât mai aproape de casă. 


Atât pe suprafața spațiilor de joacă, cât și pe cea a zonei de fitness sau a terenurilor de sport vor fi turnate covoare de cauciuc reciclat, diferite în funcție de specificul fiecărui spațiu", precizeaza reprezentantii Primariei Constanta.


Parcul va fi dotat cu mobilier urban suplimentar pentru cei care se opresc să se odihnească. Vor fi amplasate bănci, coșuri de gunoi și o cișmea, iar reabilitarea peisagistică a spațiului verde va fi realizată de specialiști în domeniu.


"Rugăm cetățenii care observă astfel de comportamente ce ne fac rău tuturor să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală Constanța la numerele de 0241484205-Dispecerat sau 0799/606142- WhatsApp", fac apel reprezentantii Primariei Constanta.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.9111 secunde