Galerie foto. TERIBIL ACCIDENT RUTIER, în Constanța. Autoturism LOVIT DE TREN, în zona Pod Butelii

1985
4

Articole de la același autor

Doar norocul chior a făcut ca pasagerii sa supraviețuiască, după ce mașina în care se aflau a fost spulberata de un tren. Evenimentul s-a produs vineri seara, în jurul orelor 19.45, în municipiul Constanța. 


La volan se afla Aurel Gabi Stancu, de 40 de ani, împreună cu Drosu Spiru, soția acestuia din urma, Maricica Roșca, dar și copilul lor, în vârstă de doar doi ani. Cei patru plecaseră de acasă, de pe strada Justiției, și intenționau sa ajungă la sora femeii, la Nazarcea. La un moment dat, șoferul a început sa se ia la întrecere cu un alt șofer, care conducea o Dacia Super Nova. Celalalt șofer a oprit la trecerea la nivel cu calea ferata de pe strada Justiției, în timp ce Stancu a vrut sa facă pe "smecherul" și a depășit coloana de mașini oprita. Trenul care circula pe ruta Constanta - Fetești a izbit din plin autoturismul marca Volkswagen Passat. De acolo a început munca grea pentru polițiști. În momentul în care oamenii legii au ajuns la locul accidentului nu au mai găsit pe nimeni în mașină. 


"Autoturismul a fost proiectat pe calea ferată pe o distanță de aproximativ o sută de metri. După producerea evenimentului, șoferul a părăsit locul accidentului", a declarat Ciprian Sobaru, șeful Biroului Rutier Constanța. 


Martorii spun ca au găsit-o pe una dintre victime abandonata într-un șanț. Adevărul a venit din partea femeii care se afla în mașină, adică soția victimei. Acestea le-a povestit polițiștilor ca imediat după producerea impactului, șoferul mașinii le-a spus sa fuga acasă rapid, sa nu cumva sa îl bage în bucluc. Au fugit cu copilul în brate de frica, cu promisiunea din partea șoferului ca va avea grija de soțul ei și îl va duce la spital. În schimb, Stancu l-a abandonat pe prietenul lui în câmp și a plecat tot acasă. După aproximativ o ora a fost identificat de polițiștii rutieri. El avea o alcoolemie de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat și, pe deasupra, nu avea nici permis de conducere. Acesta va fi cercetat pentru vătămare corporala, conducere fără permis, conducere sub influenta băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.


Comentează știrea

job online de acasa
15 martie 2015
job

Un produs de exceptie,isi cauta colaboratorii pentru a fi promovat in mediul online. Este o munca usoara, frumoasa si bine rasplatita, pe care poti sa o faci atat in timpul liber cat si full time. Perspectivele sunt foarte incurajatoare. Propunerea se adreseaza persoanelor care au acces la internet, sunt hotarate si perseverente. Cautam operatori online pt o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

ada
15 martie 2015
Noroc ?

Noroc chior Andreea? Aici este dragostea lui Dumneeu si purtarea lui de grija pentu noi oamenii..ne ajuta, ne salveaza, ne iubeste.

bulgaru
15 martie 2015
texas jack

daca avea numere de Texas nu e de mirare , la astia nenorociri de genul acesta sunt la ordinea zilei !

EscorteDinRomania.ro
24 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Răspuns la: job
Adăugat de : job online de acasa, 15 martie 2015
Un produs de exceptie,isi cauta colaboratorii pentru a fi promovat in mediul online. Este o munca usoara, frumoasa si bine rasplatita, pe care poti...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5145 secunde