GALERIE FOTO / Protest masiv la Ministerul de Interne: Polițiștii și angajații din penitenciare au ieșit în stradă

1588

Articole recomandate

UPDATE: În fața MAI, s-au adunat deja câteva mii de politiști, care își doresc ca vocile lor să se audă, aceștia venind echipați cu vuvuzele.


Oamenii legii protestează, sâmbătă, în fața Ministerului de Interne nemulțumiți de impactul modificărilor fiscale asupra salariilor, dar și de condițiile de muncă din penitenciare. La ora 12.00, protestatarii vor pleca în marș spre Piața Victoriei, unde vor sta până la ora 16.00. 


"Sunt polițist cu o vechime de 25 de ani. Suntem în anul 2018 și suntem plătiți după o formulă din 2009. Noi acumulăm ore suplimentare la 4 - 5 zile, iar acestea nu sunt compensate cu zile libere, astfel că ar trebui să fie compensate cu bani. Mai avem nemulțumiri la nivel local, despre cum își fac desfășoară șefii activitatea", a declarat un polițist aflat la protest, potrivit Realitatea.net.


Președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC), Dumitru Coarnă, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că polițiștii au două solicitări, anume o salarizare echitabilă și condiții de lucru mai bune.


"Ar fi vorba despre o salarizare echitabilă și condiții de lucru mai bune. Ce înțelegem noi prin salarizare echitabilă, niciodată nu am cerut nimic în plus, cerem doar să ne fie aplicată legea, adică anexa 6, anexa 8, din Legea 153, să fie aplicată și în sistemul de apărare, siguranță și ordine publică. Anexa 6 face trimitere la Ministerul de Interne, Ministerul Apărării Naționale, SRI, STS, SPP", a spus Coarnă.


De asemenea, liderul sindical a vorbit și despre deficitul de personal.


"Avem și probleme de personal în MAI, de 27-30.000 de funcții. Gândiți-vă că acest deficit de personal nu poate fi compensat decât prin muncă suplimentară, muncă suplimentară care până de curând nu a fost plătită, era obligatorie, dar în condițiile în care avem acest deficit fantastic de mare de personal, imaginați-vă că în fapt managerii erau puși în fața lucrului bine făcut și nu puteau să acorde liberul de drept în natură, pentru că nu existau oameni la schimb care să asigure continuitatea pentru că serviciul nostru, polițienesc, din penitenciare, este un serviciu cu caracter continuu, nu se întrerupe, nu putem să închidem penitenciarul și nici secțiile de poliție, ca și spitalele, de altfel. Sunt câteva instituții în țara aceasta care funcționează cu caracter continuu, iar sigur, acei oameni trebuie să primească niște bonusuri, munca de noapte trebuie recompensată. Nu oricine poate să lucreze în acele condiții. Unii dintre noi nici nu vor să lucreze în astfel de condiții, lucru ce ne duce în continuare la acțiuni de protest", a spus președintele SNPPC.


La rândul său, președintele Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANPC), Sorin Dumitrașcu, a declarat că paznicii au început deja protestele încă din luna august.


"Am început deja protestele, ne străduim de mult să convingem Guvernul că avem o problemă cu ceea ce înseamnă condiții de muncă în penitenciare. Deja avem o lege care stabilește că în penitenciare condițiile sunt improprii, doar că de asta nu beneficiază și angajații din penitenciare, deci asta ar fi principala noastră revendicare, iar din acest motiv protestăm, am început încă din august anul trecut, continuăm. Guvernul a cerut răgaz să rezolve din probleme, s-a folosit de acest răgaz, făcând nimic. Principalele probleme sunt legate, în ceea ce privește condiția de muncă în penitenciar, sunt legate de starea fizică a penitenciarelor, deși toți politicienii puterii s-au arătat îngrijorați anul trecut de starea jalnică a penitenciarelor", a spus Dumitrașcu.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.5623 secunde