Nunta anului la Constanța

Galerie FOTO. Managerul Iaki Mamaia și șeful Crimei Organizate s-au căsătorit în stil rock-baroc

5711
15

Articole de la același autor

Ziua de sâmbătă, 1 iunie, a fost una cu emoții pentru șeful Crimei Organizate Constanța, comisarul șef Aurelian Pavel, și directorul general al Complexului IAKI Mamaia, Anca Nedea. Cei doi s-au cununat religios, înconjurați de familie și prieteni, într-o atmosferă de rock-baroc. De altfel, tema nunții a fost "Curtea regală decadentă, în atmosferă rock-baroc". 

Cununia religioasă a avut loc, la ora 19,00, la Catedrala Sfinții Petru și Pavel. Mirii și întregul alai au ajuns în mașini de epocă, mireasa radiind într-o frumoasă rochie de mireasă creația Cătălin Botezatu, iar polițistul a fost îmbrăcat de celebra Casa "Marsay" din București. Domnișoarele de onoare au fost îmbrăcate cu rochii create de designerul local Simona Șișu.

Cuplul, care radia de fericire și emoții, a avut două perechi de nași, cuplul Bucovală, proprietari de hoteluri de pe litoralul românesc și familia Budu, chirurgi din Capitală. La nuntă a participat, bineînțeles, și fratele polițistului, renumitul tenisman Andrei Pavel.

După cununia religioasă, alaiul nupțial s-a îndreptat către un restaurant din stațiunea Mamaia.

Aici, petrecerea a fost pe muzică camerală, asigurată de band-ul lui Călin Geambașu. Oaspeții au fost primiți de statui vii și conduși spre mese de hostessele îmbrăcate în costume de epocă, iar meniul a fost de asemenea de gală, preparatele fiind pregătite sub bagheta chef-ului italian Renzzo, cel care e in-charge de renumitul local "Irish Pub", dar și a chef-ului de la "Fratelli", Silviu Nedelea. Aceștia au gândit pentru gustul mirilor un meniu pe bază de vânat. Oaspeții au avut la dispoziție și barul cu produse orientale tradiționale, oferit de Mohammad Murad, președintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc, dar și un bar de fructe sculptate, un bar de cup-cakes și sculpturi în gheață.

Pentru a le mulțumi oaspeților care au fost alături de ei, mirii au pregătit momente speciale de dans, coregraf fiind Elisabeth Pândichi Lux, director al Companiei de Balet din cadrul Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski".

Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
constantean
3 iunie 2013
dilema

De cand e Simona Sisu designer vestimentar local ?????? Raspuns: de cateva luni. Ce frumos suna, DESIGNER VESTIMENTAR LOCAL.....

Noi
3 iunie 2013
Placut chiului sa vrzi ..

Deosebit,,Casa de piatra!

cristi
3 iunie 2013
hm

hm!ginerica e cam ...........flacau tomnatic adica e cam batranior....?.sa fie fericit .......

nunta de fites si fitosi
3 iunie 2013
Ne scuzati dar...

... cine-s astia? Ce au facut ei pt societate de-i mediatizati? Who cares about them?! WTF?!

cupidon
3 iunie 2013
casa de piatra

Sacul si petecul ,curioasa infratire,deobicei afaceristii au lumealor se iau din interes ca sa-si sporeasca influenta ,sigur e si aici ceva la mijloc doar nu o sa tina el familia(cinstit fiind) din 7000-8000 pe luna(in mod normal un salariu mare dar nu in cazul de fata) la pretentiile miresei.Chiar si fastul e in contradictie cu unul care se lupte cu crima organizata,nicaieri in lumea civilizata nu o sa vede-ti asa ceva,dar in caz de ceva ia mireasa totul asupra ei ca doar are bani si cu dragostea nu te pui ca doar e fulgeratoare

Mishu
3 iunie 2013
M-am lamurit...

Acum inteleg de ce i-au arestat DNA pe cei 3 militieni din subordinea acestui vesnic mire. Banii din mita pot fi vazuti usor in perioada asta de criza/recesiune... Cum a strans filfizonul asta bani de nunta din salariul de militian , cand el a mai avut 2 (doua) casnicii esuate ?!? Tipul este un fel de Marcel Toader (ii mai lipseste o nunta ...), iar ea o proasta ca si Gabriela Cristea care crede ca numai din cauza femeilor a esuat in primele 2 (doua) mariaje. fac pariu ca mai mult de 2 ani nu apuca aceasta casnicie (am castigat pariul la vaca aia de Teo Trandadfir , dar la Irinel Columbeanbu am gresit cu 2 ani in aprecierea duratei...).

pentru mishu
3 iunie 2013
pentu mishu

Si noi ne-am lamurit : esti un cretin,iar cretinii nu trebuie sa isi exprime parerile idioate,caci...nu ne intereseaza !

A.N.I.
3 iunie 2013
avere

Pana pe 15 iunie trebuie sa completeze declaratia de avere . Sunt curios daca stie sa si-o completeze cu veniturile de la nunta si cum vor fi impozitate . In caz contrar il papa A.N.I. . Asa se intampla cand te dai in spectacol , trebuie sa suporti si consecintele . Cate mii de euro s-au dat la nunta ??? Mai mult .... de acum in colo si veniturile doamnei trebuie sa apara in declaratia lui . Asa ca .. ai pus-o .... indragostitule nebunatic . Ia pixu si scrie .....

a 2 a fosta nevasta
3 iunie 2013
un impotent si o parasuta

Omul nu are bani de haine si a vrut sa arate ca din maistru militar a ajuns comisar sef in numai cativa ani precum Fat Frumos. A ajuns sef datorita fratelui sau Andrei, a lui Tiriac si a gen. Sorescu dar pe niciunul din astia nu ii vad in poza. Ce se intampla muschi te-au parasit relatiile ? Mare grija ca vei cadea si faci buba.

...
4 iunie 2013
...

Copos a fost?! :))

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 18 Mai 2013
Stire din Diverse : Roberta Anastase va fi MIREASĂ!
Vineri, 12 Aprilie 2013
Stire din Monden : Fiul lui Piedone a spus "Da!"
Pagina a fost generata in 2.21 secunde