GALERIE FOTO / Jaf la o casă de schimb valutar din Constanța. Tun de 160.000 de euro!

3235

Articole de la același autor

Polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, coordonați de conducerea IPJ Constanța, efectuează, la acest moment, cercetări la fața locului cu privire la furtul unei sume de bani dintr-un schimb valutar din incinta unui complex comercial din municipiul Constanța.

Din primele verificări, a reieșit faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în incinta casei de schimb valutar prin efracție, în cursul nopții și ar fi tăiat, cu ajutorul unui polizor unghiular, un seif, de unde ar fi sustras o sumă de bani.

Prejudiciul urmează a fi stabilit.



UPDATE

Din primele cercetări, suspecții au acționat în timpul nopții de 1 spre 2 octombrie, s-au urcat pe acoperișul complexului comercial aflat la marginea municipiului Constanța, au decopertat zona de deasupra casei de schimb valutar și au pătruns în interior tăind acoperișul cu flexul. Tot cu ajutorul flexului au tăiat și unul din cele două seifuri aflat în unitate, de unde au sustras o sumă de bani. În interior, se aflau două seifuri, așezat unul deasupra celuilalt. Hoții l-au tăiat doar pe cel de deasupra.

Anchetatorii urmează să stabilească prejudiciul. Din spusele reprezentantului unității, în ambele seifuri se aflau, la momentul închiderii, echivalentul a 200.000 de euro.

Cercetarea la fața locului este coordonată de comisarul șef Mircea Vizitiu, adjunctul inspectorului șef IPJ Constanța. 



UPDATE 
În urma primelor cercetări, la fața locului, anchetatorii au stabilit că hoții care au tăiat tavanul centrului comercial și ulterior, seiful unei case de schimb valutar, au plecat cu aproximativ 160.000 de euro. Reamintim că, încă de la primele ore ale dimineții, reprezentanții casei de schimb valutar au afirmat că, în momentul închiderii, în cele două seifuri aflate în exchange erau aproximativ 200.000 de euro.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.382 secunde