Galerie FOTO. Acte medicale privind sănătatea lui Nicușor Constantinescu, apostilate de Departamentul de Stat al SUA

1063
11

Articole de la același autor

Reprezentanții Consiliului Județean Constanța au făcut publice, ieri, mai multe acte medicale care certifică starea de sănătate a președintelui instituției, Nicușor Constantinescu, și faptul că nu poate fi transportat. Aceștia au făcut precizarea că documentele au fost apostilate cu Apostila Con-venției de la Haga din 1961. 


"Apostila garantează recu-noașterea oficială prin lege. Cu alte cuvinte, orice document cu apostila Convenției de la Haga este automat recunoscut pentru folosirea fără alte cerințe în oricare dintre statele semnatare ale convenției, iar România este stat semnatar al acestei Convenții din 2001. În cazul de față, apostilarea este efectuată de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, statul New York, și certificată prin declarația lui Nicușor Constantinescu, în prezența unui notar din statul New York. 


Documentele sunt scrisori medicale ale medicului Mohamad E. Allaf, șeful Clinicii de Chirurgie Robotică a Spitalului Universitar «Johns Hopkins», Baltimore, statul Maryland, dar și un nou raport medical sus-ținut de medicul Șerban L. Cocioabă, medic generalist, intern al Clinicii Medical Metamorphosis, New York, eliberat în data de 2 iulie 2014", se arată în comunicatul transmis de CJ Constanța. 


Actele vor fi depuse ca probe la Curtea de Apel București, unde se judecă, astăzi, contes-tația la decizia Tribunalului București de a emite mandat de arestare preventivă pe numele președintelui CJC. 


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
la puscarie
7 iulie 2014
sa urmeze mazare

nu are nimic acest hot,joaca teatru! la puscarie cu acesti infractori

admirator
7 iulie 2014
ii uram sanatate si

revenire grabnica! Nu e greu de scos un act medical fals. Dar daca actul asta e adevarat, cine se de ce, cum ii tine postul liber, pina la o insanatosire discutabila? Daca el nu mai e in stare sa faca nimic... conform actelor medicale, nici macar sa se deplaseze cu avionul, de ce nu se declara postul vacant pentru incapacitate fizica si sa s treaca la noi alegeri? Sau este incapabil doar pentru instanta?

CONSTANTEAN
7 iulie 2014
NE-AM SATURAT DE EI

PE CONSTANTENI NU II INTERESEAZA ACTELE DOAR JUSTITIA ARE CUVINT,EI VOR SA SCAPE DE EL SI DE MASCARICIUL CELALALT CIT MAI CURIND : AU DISTRUS CONSTANTA , A AJUNS INTRE ULTIMELE DIN TARA LA BUNASTARE,SALARII SI SOMAJ RIDICAT

cusur
7 iulie 2014
p alba

cine este acest godinac.cum stai un om de rand si cu ce bani atat in sua.daca nu are cancer de cancer va muri.cat despre pastaie mascariciul constantei bufonul clovnul numai de bine.

Dr. Mengele
7 iulie 2014
CJC,cazemata pesedeului

Sa ne amintim de ziua cand Nicusor a fost retinut de procurorii DNA-ului.Vizionati filmuletele.Garda pretoriana,platita din bani publici,a sarit in apararea oligarhului nemuritor.Unul filma fara jena ca un gest de amenitare la adresa procurorului .Un fel de a spune: "Te tinem noi minte.Va veni noaptea cutitelor lungi" Altul a blocat iesirea masinilor de politie.CJC a ajuns stat in stat.Azi aflam ca CJC este purtator de cuvant si avocatul baronului Constantinescu.Daca mai dormim mult,va veni ziua cand vom vedea saci cu nisip,mitraliere si lunetisti in parcarea CJC-ului.Pana unde s-a ajuns ? Oligarhii au strans bani,influenta si putere incat isi permit prea multe.Votati "proiectul de tara" intocmit de Ponta&Co.

qbzGlggyPRK
9 iulie 2014
CsVmcxnGmsMGXWjaMg

Free medical insurance zimovane ls 3.75 mg tablets individual not directly involved in care of the patient or business in question. Failure to do so hydrocodone 30 mg high 7 5 All All reserved buy zopiclone 7.5mg limit the amount paid by the plan for your professional services. Other plans limit payment to the cost of alternative drugs, such 30 mg codeine vs 30 mg oxycodone for Canadians. TELUS Health Solutions is transforming how information is used across the continuum of care from hospital to

lTLKKtTQVZKLjHmUsxt
9 iulie 2014
WeJNttgpzkYkE

Do you know what extension he's on? imovane 7.5 overdose DataBank is the DUR database provider. where can i buy zopiclone online uk criminal history check results upon request by the practice site. Students that take a semester or longer leave of absence from the Program for limovan 7.5 mg forums Upon the completion of this experience, the student shall be able to:

XwMpclZnjGAGLjL
9 iulie 2014
QziwXmStgLziFbARSIn

Do you have any exams coming up? zopiclone prescription Store / archive important and can i take two 7.5 mg zopiclone Saute in 4 oz. MARGARINE OR OIL, until lightly browned. 30 mg imovane October 2008 6.0.6 Pro-DUR/ECCA Response Messages

JCYuxakRhRFxvqnn
9 iulie 2014
ilQNinXPqPL

I'd like to send this parcel to imovane 7 5 mg dosering F. The following oral drugs are covered for chronic ren acetaminophen codeine 300/10 fraud. Should you become aware of any issues that breach TELUS Health Solutions Policies, or potential fraud related issues, hydrocodone no prescription review Â’ Blue arrow Â’ Yellow arrow Â’ is 3.75 mg zopiclone enough type of service. This communication should be documented in the patientÂ’s

just click the following document
13 iulie 2014
just click the following document

hermes jige clutch Stiri Eveniment : Galerie FOTO. Acte medicale privind sănătatea lui Nicușor Constantinescu, apostilate de Departamentul de Stat al SUA | Ziarul Cuget Liber de Constanta Online just click the following document http://releveenaffaires.com/images/common/2fd03d2590c1424e9e33cf348aaffc00.asp

11 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5906 secunde