Furturile se pot preveni. Poliția arată cum!

Vineri, 21 Februarie 2020
129
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Constanța, au desfășurat, în cursul zilei de ieri, activități pe linia prevenirii infracțiunilor de tâlhărie și a furturilor din autoturisme. Acțiunile se înscriu în Programul național de prevenire a infracțiunilor comise contra patrimoniului.

Activitățile au avut loc în piețele din zonele CET și Anda din municipiul Constanța, ocazie cu care polițiștii i-au informat pe cetățeni cu privire la posibilele pericole cu care se pot confrunta în cazul în care nu își iau măsuri de siguranță adecvate.

De asemenea, polițiștii au susținut activități de prevenire pe linia furturilor din locuințe în cadrul Campaniei naționale de prevenire a furturilor din locuințe "Hoții îți invadează intimitatea", iar cetățenii au avut ocazia de a viziona un filmuleț 3D, asistând la o secvență de furt dintr-o locuință.

Campania națională de prevenire a furturilor din locuințe "Hoții îți invadează intimitatea", care a fost inițiată de I.G.P.R. în parteneriat cu Feroneria Prod S.A. Arad, se derulează la nivel național începând din decembrie 2019 și are la bază un mesaj cu impact puternic asupra populației: "Ce lasă în urma lor este mai dureros decât furtul în sine". 




Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2451 secunde